AcasăPoliticaPrefectul Capitalei, anunț după ședința decisivă privind restricțiile: Ce derogări vor exista...

Prefectul Capitalei, anunț după ședința decisivă privind restricțiile: Ce derogări vor exista și când se aplică – VIDEO

Prefectul Capitalei, anunț după ședința decisivă privind restricțiile: Ce derogări vor exista și când se aplică - VIDEO (foto: b1.ro)

La încheierea ședinței de sâmbătă a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență s-au aflat deciziile ce privesc Bucureștiul, cu precădere în privința Sărbătorilor Pascale ortodoxe și a nopții de Înviere. Pe scurt, Capitala nu scapă încă de restricții, dar vor fi unele excepții, la nivelul restricțiilor de circulație, în Vinerea Mare și în noaptea de Înviere.

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a anunțat principalele decizii. ”În ședința de astăzi au fost prelungite măsurile pe care le știm cu toții și următoarele derogări: pentru următoarea vineri, 30 (aprilie-n.n), Vinerea Mare înainte de Paște, programul operatorilor economici cu publicul va fi până la ora 8 (20:00 -n.n), în loc de ora 6 (18:00 -n.n).

Și în noaptea de Paște, circulația va fi liberă, pentru toate persoanele, fără niciun fel de declarație (pe propria răspundere-n.n), pentru a participa la slujbele specifice, deci deplasarea spre și dinspre lăcașurile de cult”, a anunțat prefectul Capitalei.

Stoica: Nu este circulaţie liberă oriunde

Oficialul a subliniat că libertatea de circulație în noaptea de Înviere vizează doar deplasările către și dinspre lăcașurile de cult – în speță biserici și mănăstiri. ”Dar circulaţia este doar pentru a merge şi a te întoarce de la lăcaşurile de cult, nu este circulaţie liberă oriunde.

Vor ieşi fără adeverinţe din casă, se va vedea probabil, având în vedere că sunt chestiuni specifice, mergi iei lumină, te deplasezi la şi de la biserică. Nu vor fi deschise alte unităţi, deci nu au unde anume să circule în perioada respectivă”, a subliniat Stoica, într-o declarație de presă, întrebat cum anume se va ști dacă oamenii ies din casă pentru a merge la lăcașurile de cult.

”Referitor la alte măsuri, sunt aceleaşi măsuri pe care le avem în vigoare în ultimele două săptămâni, care se prelungesc, cu derogările pe care le-am amintit”, a mai precizat prefectul Bucureștilor.

Ce se întâmplă după ce rata scade sub 3,5 la mia de locuitori

Întrebat dacă rata de incidență va scădea sub 4 la mia de locuitori, se vor schimba măsurile, Alin Stoica a făcut următoarele precizări: ”Din fericire a scăzut deja sub 4, suntem la 3,94 astăzi, (…) însă măsurile vor fi relaxate la 3,5.

E previzibil că vom scădea și sub 3,5 în următoarea perioadă și atunci programul operatorilor economici și în perioada de weekend, adică vineri, sâmbătă, duminică, va fi până la 21:00 și circulația persoanelor va fi permisă până la orele 22:00”.

239 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger