La un an și ceva de când nu mai este nimic în politica de pe malurile Dâmboviței, Viorica Dăncilă vine și ne lămurește despre ce și cum s-a întâmplat în mandatul ei de premier. De președinte de partid. Mandatul ei de gata-gata să fie președinte.
I-a fost greu, foarte greu. Nu se precizează ce i-a fost greu. A fost urmărită de oamenii lui Dragnea, care îi dădeau acestuia raportul cu tot ce se întâmplă în guvern. Al naibii Dragnea, cum urmărea el femeile. Și eu aș fi făcut la fel, Viorico, nu am încredere în femeile care trec prea repede de la statutul de inginer de gaze la cel de europarlamentar cu papornița prin Strasbourg, apoi la cel de președinte de partid. Al celui mai mare partid din România. De ce te spiona pe gaura cheii? Nu știu. Și nici tu nu spui. Iar când o faci e prea târziu și nu mai interesează pe nimeni perversiunile liderului suprem. Apoi, ca să fiu cinstit până la capăt, nu am încredere în femeile care patinează pe limba română, indiferent din ce partid ar face parte.
Ce frumos zici tu, Viorico, ”Stănescu mi-a spus că nu trebuia să intru eu în turul doi al alegerilor, ci Dan Barna….” Acum o spui? De ce nu atunci când s-a întâmplat? Uite, Stănescu spune că ți-a zis să nu te bagi la prezidențiale, dar tu ai cedat unei întrevederi de taină cu Iohannis și ai ieșit de acolo cu gândul să ajungi președinte. Asta nu ai spus-o niciodată și, chiar dacă o s-o faci acum, pe cine mai interesează? Dacă tot ești pornită pe mărturisiri cutremurătoare, măcar nu ne lăsa în bezna neștiinței. Spune-ne ce ți-a promis Iohannis de ai căzut pradă vorbelor lui?
Uite, pe mine mă sperie când declari chestia asta: „Paul Stănescu mi-a spus ai vrut să candidezi, n-ai vrut să lași pe alții să preia conducerea partidului, te voi distruge!” Nu, Viorico, nu Paul Stănescu te-a distrus, ci prea marea siguranță de sine că ești omul cel mai potrivit nu pentru a conduce România, ci pentru a te juca de-a curmezișul curvelor bătrâne ale politicii. Prea târziu, Viorico, nu mai interesează pe nimeni ce ai vrut și nu ai reușit. Și nici din ce cauză. Eu, cel puțin am curajul să spun de ce nu te-am votat. Nici pe celălalt nu l-am votat. Mi-era rușine. Dar tu? Tu de ce ai votat? Asta vrea lumea să știe.