După decenii de calm geopolitic relativ, lumea a intrat în cea mai volatilă și periculoasă perioadăDupă decenii de calm geopolitic relativ, lumea a intrat în cea mai volatilă și periculoasă perioadă.
Relațiile dintre SUA și China s-au deteriorat atât de mult încât un război între ele, deși puțin probabil, nu mai este de neconceput.
Invazia Rusiei în Ucraina a aruncat Europa într-un război destabilizator, cu consecințe profunde asupra comerțului și piețelor din întreaga lume. Iar la 7 octombrie, atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului au declanșat un nou conflict în Orientul Mijlociu, care amenință să distrugă ani de progres în direcția transformării economice și a stabilității regionale.
Aceste schimbări și șocuri globale sunt adesea grupate împreună, și pe bună dreptate: sunt constituente ale unei așa-numite policrize.
Pe măsură ce devine evident că nicio putere nu este considerată ca fiind dispusă și capabilă să susțină singură ordinea internațională, iar marile puteri refuză să coopereze pentru a face același lucru, sistemul internațional însuși își pierde rapid credibilitatea.
Acest decalaj de credibilitate globală, la rândul său, agravează instabilitatea și incertitudinea geopolitică, deoarece actori, de la state competitive și oportuniste la teroriști și elemente criminale, profită de vidul politic.
Dacă o ordine este lipsită de credibilitate, detractorii săi – și chiar și adepții dezamăgiți – încetează să mai respecte regulile și convențiile stabilite. Rezultatul, deloc suprinzător, este dezordinea și instabilitatea de tipul celor la care asistăm astăzi.
Pentru state, credibilitatea implică mai multe variabile cheie: puterea militară și economică, puterea de atracție politică și culturală și calitățile mai puțin tangibile legate de reputație, istorie și context. Soft power nu este suficientă pentru ca un stat să fie credibil; ceilalți trebuie să creadă, de asemenea, că statul își va respecta angajamentele și va răspunde așteptărilor. Cu o credibilitate prăbușită, jucătorii globali nu își mai pot transforma puterea în influență.
Credibilitatea este, așadar, o condiție prealabilă pentru crearea și menținerea ordinii internaționale și a stabilității geopolitice.
În calitate de lider mondial în exercițiu, America pare să nu mai poată juca acest rol. Singurul contestator plauzibil, China, nu se poate ridica la nivelul de putere conducătoare la nivel global. Rusia a ieșit din cărți, desi rămâne agresivă. Asocierea țărilor din Sudul Global(BRICS) este un proiect măcinat de dezacorduri.
Uniunea Europeană, slăbită militar și economic, nu are o politică externă coerentă, nu are influență și voci care să fie auzite în lume.
Poate că cel mai clar rezultat al crizei de credibilitate este lipsa unei cooperări internaționale. Țările devin tot mai izolate și protecționiste. Se instaurează un deficit de guvernanță globală – o nepotrivire între proliferarea șocurilor transnaționale și reticența sau incapacitatea națiunilor de a le aborda.
Trăim într-o lume a vidului de putere: volatilitatea geopolitică și incertitudinea sunt printre trăsăturile definitorii ale politicii globale pentru mulți ani de acum înainte.
Nu e nici un vid de putere , e o diversiune a nasului pentru a verifica riposta finilor .
Nu exista in politica vre-o data „vid de putere”, este ca in vasele comunicante, cand se retrag unii apar instantaneu altii, nu si mai buni dar sunt pe acolo.
Daca SUA si gasca mafiota in diverse formule NATO, AUKUS etc. isi pierd din putere si influenta atunci ramane celalat brat al vaselor comunicante China cu Organizatia Cooperatista de la Shanghai cu BRICS 11, care discret si fara amenintari militare vor prelua mersul treburilor internationale intr-un mod benefic tuturor nu numai gastii hegemonice.
Daca hegemonul SUA nu mai are putere de a contola ordinea globala asta nu inseamna ca nu sunt altii mai buni dispusi sa o faca.
Iata si parerea altora:
LECȚII DE LA CONFERINȚA DE LA TEHERAN:
-Occidentul continuă să încalce acordurile și, cu promisiuni de pace, se pregătește de război.
Posted by INTEL-DROP December 10, 2023
https://www.theinteldrop.org/2023/12/10/lessons-of-the-tehran-conference-the-west-continues-to-violate-agreements-and-with-promises-of-peace-prepares-for-war
Sunt acum 80 de ani, aproape până în ziua de azi, când liderii celor „Trei Mari” puteri din coaliția împotriva Germaniei naziste s-au întâlnit aproape în secret. Operațiunea Eureka era aproape de finalizare.
Dar ar fi o greșeală să presupunem că SUA și Marea Britanie s-au așezat de bunăvoie în jurul mesei de negocieri. Au fost presați să-și schimbe strategia și tactica politică de succesele Armatei Roșii pe front și de realizarea că Uniunea Sovietică era capabilă să învingă Germania nazistă singură.
La sfârșitul lui noiembrie 1943, Joseph Stalin, comandantul suprem suprem al Sovietului, Franklin Roosevelt, președintele SUA și Winston Churchill, prim-ministrul britanic s-au întâlnit la Teheran, pentru a aborda o serie de obiective ambițioase semnificative, printre care principalele deschiderea unui al doilea front, determinând viitorul Europei postbelice și asigură o pace durabilă.
Conferința de la Teheran a demonstrat capacitatea țărilor cu perspective foarte diferite de a intra în dialog. Acea întâlnire istorică a dovedit că nici diviziunile geopolitice, nici diferențele fundamentale de ideologie și structura statală nu trebuie să împiedice țările să adopte decizii comune dacă voința politică există.
Și la scurt timp după acea întâlnire istorică, a devenit clar pentru lume că Occidentul este destul de dispus să încalce acordurile dacă acestea nu se potrivesc intereselor sale.
Mai simplu spus, promite pace, dar se pregătește de război.
Astăzi vedem că se întâmplă ceva asemănător. ONU, care a fost înființată după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, își arată acum din ce în ce mai mult neputința sa totală. Având în vedere incapacitatea sa de a opri vărsarea de sânge din Gaza, auzim din ce în ce mai mult afirmații că nu mai este potrivit scopului.
În urmă cu doar câteva zile, de exemplu, Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful OMS, și-a pus la îndoială utilitatea: „Această organizație a fost creată pentru a întări pacea în lumea noastră. Dacă dumneavoastră, în calitate de state membre ONU, nu doriți sau nu puteți opri această vărsare de sânge, atunci trebuie să ne întrebăm: pentru ce este Națiunile Unite?”
Este din ce în ce mai clar că sistemul de securitate colectivă nu pur și simplu nu reușește să aibă vreun efect real (încă de la criza iugoslavă), ci se prăbușește literalmente în fața ochilor noștri ca un castel de cărți. Și acest proces este destul de de înțeles, pentru că în ultimele decenii s-au dezvoltat încetul cu încetul crăpăturile în structura sa.
Iar războiul din Ucraina și-a demonstrat clar ipocrizia și lipsa completă a oricărei pârghii reale. Pretinde că este deschisă discuțiilor și negocierilor. Și unde sunt rezultatele tangibile? Nu există. Vedem o situație similară cu sancțiunile împotriva Rusiei – din nou sistemul ONU își arată neajutorarea completă.
Și în prezent se pare că are șanse mari să sufere aceeași soartă ca și Liga Națiunilor. Cititorii își pot aminti numele acestei organizații cândva puternice, cu 58 de state membre, care a fost înființată după Primul Război Mondial și a încetat să mai existe cu puțin peste un sfert de secol mai târziu. Ideea din spatele Societății Națiunilor a fost una bună – de a oferi securitate colectivă și de a preveni ostilitățile și de a soluționa diplomatic disputele internaționale de orice fel.
Dar nu a reușit să facă asta. Așa cum ONU eșuează acum.
După cum majoritatea oamenilor cu bun simț sunt de accord ca nu există nicio îndoială că sistemul de securitate internațională are nevoie de reformă.
Astăzi avem nevoie de o nouă ordine mondială, care să servească interesul majorității și nu al minorității occidentale.
Procesul a început deja. Iar puterea tot mai mare a unor astfel de noi grupări precum BRICS și Organizația de Cooperare din Shanghai sunt într-o poziție bună pentru a împiedica națiunile occidentale să-și îndeplinească visul de a-și păstra dominația.
Este deja clar că, odată ce Occidentul colectiv își va da seama de acest lucru, va trebui să se așeze la masa negocierilor, așa cum a făcut la Teheran în 1943.
Există o problemă aici. Printre liderii occidentali, este nevoie de figuri care nu numai că sunt capabili să evalueze corect echilibrul geopolitic de putere, dar să aibă și înțelepciunea și curajul de a înțelege și accepta faptul că umanitatea în ansamblu. s-ar putea să nu trăiască în condițiile lor sau să nu accepte edictele lor.
În prezent, situația este destul de diferită. În ciuda eșecului tuturor eforturilor de izolare a Rusiei, Uniunea Europeană nu a abandonat încercările sale de a crea coaliții anti-ruse. Un prim exemplu este Forumul Schuman, ai cărui organizatori urmăresc să consolideze cooperarea existentă și să stabilească noi cooperări cu potențiali parteneri de apărare și securitate. Occidentul a promis țărilor partenere ajutor gratuit – dar sub ce formă? Sub formă de arme letale, prin, oricât de paradoxal ar părea, Facilitatea europeană pentru pace. Și este clar ca ziua că atunci când spunem „pace”, ne referim de fapt la „război”.
Asistăm la o încercare clară de a crea un nou bloc militar.
Și, pentru a ține pasul cu prietenii săi din străinătate, SUA au invitat 120 de țări la o întâlnire virtuală a așa-numitului Summit pentru Democrație. După cum a comentat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, singurul criteriu de selecție a fost loialitatea față de Partidul Democrat din SUA.
Mai era cineva de părere că lucrurile ar putea fi altfel? Mă îndoiesc de asta.
Dar participanții „loiali” au arătat în mod neașteptat că aveau păreri proprii. Jumătate dintre ei au decis să nu susțină documentul final al summit-ului. Se pare că dominația americană și cea mai recentă încercare a Uniunii Europene de a impune o viziune distorsionată asupra proceselor care au loc în lume țărilor terțe care prețuiesc independența în politicile lor externe nu sunt doar sortite eșecului, ci au eșuat deja.
Tranziția către o nouă ordine mondială a început deja. Nu se poate opri acum. Și dacă actualii hegemoni globali nu își dau seama de acest lucru și refuză să se așeze la masa negocierilor în viitorul apropiat, există toate șansele ca ei să rămână pe marginea istoriei.