AcasăPoliticaPortretul nefardat al saltimbancului de la Kiev

Portretul nefardat al saltimbancului de la Kiev

Portretul saltimbancului care joacă rolul de președinte al Ucrainei arată cum acest animator fără talent s-a aliat cu banderiștii (adulatorii criminalului Stepan Bandera) și, împreună cu ei, instalează la Kiev o dictatură.

„Eroul libertății”, „Eroul timpului nostru”, „Der Unbeugsame”, ”Omul care l-a sfidat pe Putin și a unit lumea”: mass-media mainstream și cei mai mulți lideri politici aproape că nu mai știau, prin primăvară, ce superlative să folosească ridicându-i osanale lui „Bobiță al Ucrainei”, atât de fascinați se declarau de „rezistența uimitoare” a comediantului metamorfozat „miraculos” în salvator al democrației.

Dar despre ce democrație putem vorbi într-o țară care a suprimat partidele de opoziție, a închis televiziunile și ziarele, păstrând numai sursele de informații controlate de el?!

Când Mr.Bean ridică tonul la liderii lumii

De șase luni, acest actor de bâlci a ținut capul de afiș al presei scrise, a deschis știrile la tv și a inaugurat chiar Festivalul de film de la Cannes, ca să nu mai spun că și-a permis să hărțuiască parlamentele naționale ale altor state, luând cuvântul și, trecând fără nicio rușine peste diplomație, cerând imperativ să primească arme și bani. I-a admonestat cam pe toți liderii planetei, unii dintre ei, oameni de 10 ori mai puternici decât el.

Cum să nu cadă lumea sub vraja acestui improbabil Mr. Bean care, după ce a cucerit publicul ucrainean scălâmbăindu-se pe la tv și oferind și unele spectacole cu adevărat grotești (a intrat dezbrăcat într-un magazin și a mimat că se masturbează, de exemplu!), a știut cum să își schimbe poznele și jocurile de cuvinte cu tricoul gri-verde și o barbă de o săptămână, dar atent întreținută, folosind cuvinte pline de gravitate, menite a însufla încredere trupele asaltate de ursul cel rău?!

Din 24 februarie încoace, „Volodea” a dovedit, fără îndoială, că are talente excepționale pentru ce înseamnă azi politica internațională. Numeroase relatări în presa din Vest vorbesc despre cei care i-au urmărit îndeaproape cariera de benzi desenate și cum nu au fost surprinși de ascensiunea sa, cunoscându-i ambiția, simțul înnăscut al improvizației și îndrăzneala.

Lumina reflectoarelor ascunde mai mult decât arată

Cu toate acestea, așa cum se întâmplă adesea, fațada seamănă rar cu culisele, iar lumina reflectoarelor ascunde mai mult decât arată.

În campania electorală, susținută cu bani grei de oligarhii Ucrainei, comediantul Volodean a promis să pună capăt corupției, să conducă țara pe calea progresului și civilizației și, mai ales, să facă pace cu vorbitorii de rusă din bazinul Donbas. De îndată ce a preluat puterea la Kiev, a uitat de toate promisiunile cu un zel atât de prematur încât ratingul său de popularitate ajunsese în ianuarie 2022 la 23%!

Ca să se revanșeze în fața sponsorilor, a lansat în mai 2019 un program masiv de privatizare a terenurilor agricole (40 de milioane de hectare!), sub pretextul că moratoriul privind vânzarea lor ar fi adus pierderi de miliarde de dolari la buget. Politica sa a însemnat privatizarea proprietății de stat, austeritate bugetară, dereglementarea legislației muncii și dezmembrarea sindicatelor, ceea ce i-a înfuriat pe ucraineni, care nu înțelegeau ce înțelege candidatul lor prin „progres”, „occidentalizare” și „normalizare” a economiei. În ceea ce privește marșul spre civilizație, acesta a luat forma unui alt decret – la 19 mai 2021, s-a asigurat dominația limbii ucrainene în toate sferele vieții publice, administrații locale, școli și afaceri, spre uimirea vorbitorilor de rusă, română și maghiară din țară.

Kolomoiski – păpușar și sponsor

Nu cu mulți ani în urmă, îmi amintesc că The Guardian plasa Ucraina ca fiind cea mai coruptă țară din Europa, cu oameni mânjiți peste tot – în ministere, administrații și companii publice, Parlament, Poliție, chiar și la Înalta Curte de Justiție! Publicația Kiev Post scria, pe când jurnaliștii încă nu fuseseră puși la colț, că nu este ceva neobișnuit să vezi judecători care conduc mașini Porsche și Ferrari.

Principalul sponsor al flamboaiantului președinte este miliardarul Igor Kolomoiski, despre care serviciile de informații occidentale spun că s-ar ascunde în Georgia. În 2021, America îi bloca activele și îl declara „interzis pe teritoriul SUA” din cauza actelor de corupție (acuzat că a delapidat 5,5 miliarde de dolari de la banca de stat Privatbank). Ipocriții americani au spus că este o simplă coincidență faptul că Igor Kolomoiski are în proprietate și colosul petrolier Burisma, companie care l-a angajat pe fiul lui Joe Biden, Hunter Biden, plătindu-l cu 50.000 de dolari pe lună.

Același Kolomoiski a fost decisiv în cariera politică a mimului Volodea. Potrivit dezvăluirilor din Panama Papers (mai ține minte cineva?!), televiziunea 1+1 (proprietatea lui Kolomoiski) i-a plătit nu mai puțin de 40 de milioane de dolari actorului-vedetă al postului său în cei aproape 9 ani de colaborare! Cu ajutorul fraților Shefir (Boris și Serghei), prietenii săi din copilăria petrecută la Krivoi Rog, azi printre cei mai puternici oameni din Ucraina, a reușit să transfere cu prudență sume considerabile în conturi offshore deschise pe numele soției sale (Panama Papers leak).

Președintele Ucrainei este, cu certitudine, un mare actor și probabil că va primi și un Oscar. Dar când va trebui să joace rolul celui care primește sarcina să reconstruiască țara devastată de un război ce putea fi evitat, întoarcerea la realitate o să fie extrem de dificilă.

author avatar
Nicholas Cezar
4.993 afisari

45 COMENTARII

    • Ce felicitari merita scribalaul asta de la National care spune ca Zelenski e un saltimbanc ? Reagan , fost actor , a fost saltimbanc in faimosul discurs de la Poarta Brandenburg ?

      • Gândire de meltean să-l compari pe Ronald Reagan cu un imbecil.
        Nu ai ales întâmplător nickname-ul.
        Du-te la școală, nu mai sta pe internet.

        • Davido , poti sa ne pupi in c.ur tactil ? Adica , pe pipaite , la lumina lunii ? La ce face Zelensky i-a luat fata lui Reagan . Ce realizari are cvasi-necunoscutul Nicholas Cezar , a facut o introspectie , s-a uitat in oglinda cand a scris mizeria asta de articol ? Ar fi ramas in Ucraina daca el era Zelenski sau se agata de roata primului avion ?

      • Nu mai incape indoiala, ca este o scârbă globalustw ,care iubești haosul și războiul, crezând ca luceferi va salva lumea ,o sa constați ca mânia lui bunul Dumnezeu este mai aproape ca niciodată, este chiar la usi, iar șandramaua unor bolnavi globalisti va fi făcută țăndări

        • Zelensky este un patriot. A fost ales democratc și nu face decât să își apere tara de invadatorii rusi. Dobitocii care țin cu rusii le spun următoarele :în perioada 1945-1955 România sa aflat sub ocupațieia armatei ruse. Acest lucru sa întâmplat după război și în condițiile în care România era aliatul Rusiei. În perioada respectiva România a fost secătuit de resurse care erau carate în Rusia. Tot în perioada respectiva mulți bărbați romani au fost schingiuiti și omorâți și româncele au fost violate în masa. Asta fac rusii și în Ucraina acum.

    • Asta nu este tot, Bobita din Ukropistan recent a fost pus de Jerusalem Post in fruntea unui clasament cu cei mai merituoși evrei din lume! Sa va făceați o idee, Antony Blinken este abia pe locul 4. Ați înțeles acum de ce Bobita e ținut de toți în brate? chiar dacă s-a aliat cu naziștii ucraineni! Bai ucrainenilor chiar nu realizați ce hram poarta Bobita care v-a făcut tara praf? Atunci va meritați soarta!

  1. De ce nu puneti voi radarele pe mafiotii nostri autohtoni…astia care ne fac din1989 probleme?….in Ucrsina e clar ca oligarhii se bat intre ei iar politicienii citesc de pe prompter ordinele de executat

  2. Cezar, să vezi ce-ți umple zelesniciari volodieni frigiderul cu carne de-o sa mănânci vreo 10 ani iar servitorii președintelui planetar o să te amenințe cu plângeri penale ca pe Marga

  3. Stepan Bandera este rezultatul Holodomorului lui Ghenrih Iagoda si Stalin, nazistii au fost primit cu flori de ucraineni pentru ca i-au gonit pe Rusi.

  4. Un articol foarte bine documentat si corect!! Cu o simpla precizare in plus si anume ca actoruk porno Zelensky este si tramvai-pârțar-homosexual

  5. Asta si a bagat tara in tazboi la comanda e clat dar ai nostrii care au luat refugiati fara nr si le asigura de la buget cazare, plata la utilitati , ajutoare in bani in timp ce batranii mor de foame , ne baga copiii iar acasa pe net ca nu au bani de curent la ce comanda raspund sau ce merita mai mult sau mai putina pedeapsa cand o veni scadenta???

    • Sunt CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL ZIS KOSTEA SUGIUK , ma jeles si io p-aci sa fac pe placu Raionului si sa nu pierd la cantina Raionului supita de stevie gratis la masa de pranz . Mai bine ma dau refugiat si poate ma adopta o vaduva …..hihihihihihi

    • Malaxor , ori esti prost , ori esti prost . Alege . Ce-are Hitler cu Zelenski ? A atacat Zelenski pe cineva ? Cat crezi ca doarme omul asta pe noapte ? Ce varsta avea Hitler in 44-inceputul lui 45 cand era buhait ? Ce varsta are Zelenski ? De ce boli suferea Hitler ? Zelenski e sanatos tun , daca-ai fi in locul lui ai dormi bustean de frica cearcanelor la ochi ? Ai avut interventii oneste , nu cumva ti-a furat pseudonimul hahalera de Kostea Sugiuk Tiraspol ?

  6. Zdreanta de Zdrelinki, asta e mai turbat ca celebrul Adolf H., in timp ce actorasul ratat din Kievul azovist-banderist ataca in februarie tot Donbass-ul, presa amerloca si sclavetii lor din toata lumea nu a zis un cuvant despre asta !! Adica e bine sa omori toti rusnacii din Donbass, ca asa vrei tu, dar daca intervin chiar rusnacii salbatici sa ii apere, asta deja nu e bine !! Ha ha ha 🙂 Bai globalistilor ipocriti, astia deja se omoara intre ei, la nivel foarte inalt, au rezolvat si problema cu conducta North Stream, iar nazista-sefa de Ursulleasa striga din gura de sarpe ca a fost sabotaj, de parca nu ar stii astia ca cine a fost 🙂 Bai, deja s-a intrat in faza razboiului in care deja e care pe care, la propriu, e clar ca toate asa-zisele mari democratii din Occidentul ateu, decadent si kurkubeist sunt in disolutie accelerata, asa ca paziti-va fiecare familia si bostanul, daca nu vreti sa aveti parte de niste surprize ce le pregatesc astia la iarna !! Bai postacilor platiti la zi, pregatiti-va slapii in caz ca va trimite ciukanezul ca si carne de tun pe frontul de est 🙂

    • Ladislau Boloni a dat in mintea mankurtului ” zap DinSpital ” de posteaza la 4:12 dimineata , sau e tot talambul de Kostea Sugiuk Tiraspol ?

      • Nu fii mai idiot decât te-a lăsat natura, când am scris comentariul la mine, tâmpitule, era peste ora 24 și ceva, că ora României este mai la est nu-i treabă mea !

  7. Că Zelenski și-a permis să tragă de urechi mulți politicieni europeni sau din alte părți, pentru că că i s-a permis, mai treacă meargă, este treaba celor care s-au lăsat admonestați de scamator. Ce se poate spune de nevastă-sa care a fost invitată în plenul Consiliului UE și în calitate de ce? Nu este un fel de slugăreală și de a cânta în struna americanilor, care au dus Europa, respectiv UE, în pragul falimentului?

  8. UN BULANGIU,CU MECLA DE RETARDAT.UN COI,INTR-UN BIDON-BIDEU
    O RAMASITA DE EXCREMENT NAZIST,CRIMINAL DE RUSI.
    UN LINGE-CUR LA ZAT-CAPITALISTII CRIMINALI-5 bombe atomice in 1945
    UN GAOZAR CU PAR DE CAINE TURBAT.SATANA ESTE IN EL.
    NUMELE LUI..DIAVOLUL DIN HAIFA-LE TION-TELAVIV
    UN EXCREMENT DE INTESTIN RUGINIT CU DOLARI.
    DUTE,DUTE..CAND DISPARI VA FI PACE SI AZMERICA V-A DISPAREA

    • Ma duc , recunosc , sunt un excrement de intestin ruginit in copeici , un linge-cur , un gaozar cu par de caine turbat , am pe Satana in mine cand behai senzual in boschetii de sub pasarela garii Tiraspol in pozitia capra . Beheheheheheeeeeeeeeeeeeee…………… !!!

      • BAAA,MAN-CURULE DE MANCRET RUGINIT LA CREIER.
        BOALA TA SE NUMESTE SIDA-NIA,ADICA DAV-SIDA-NIA.
        DRACUL TAU,NU-I IN TINE.ESTE IN CLOSETUL MIROSITOR AZMERICAN.
        INTRA IN EL LA ORELE 666 FIX.VEI MURI IN DOLARI.
        DE CE TE BEEE.ESTI PE DUCA IN GALAXIA NEAGRA A BIDONULUI.
        GAOZARE DIN TREI-ASPOLI.TU ESTI,ULTIMA RAMASITA DIN SFINCTERUL ROSU

  9. Felicitari pentru articol ,un articol de nota 10 , acest drogat care a distrus ukraina pe nume Jeglensky v a fii executat de ucraineni lui nazisti

    • Pup dulce ochiu dosnic maro la domnul Zelenski si la toti votantii PSD PNL USR . Pe cei de la AUR nu-i pup , sunt transpirati de la caratul caldarilor .

  10. FAPTUL CA DE LA INCEPUT ISRAELUL N-A DAT 2 SECHELI PE ZELINSKY SPUNE TOTUL !.
    DINTR-UN CIRCAR MAFIOT AMERICANII L-AU FACUT PRESEDINTE !, ACEST NIMENI S-A RASTIT LA CEL CARE LA URCAT PE SCAUN ,IAR CA SA NU SPUNA CE STIE POMPEAZA $,ARMAMENT , MUNITIE SI INSTRUCTORI IN UCRAINA SAU MAI CORECT IN CE-A MAI RAMAS DIN UCRAINA PANA AZI.
    UN PUTIN ASA CUM IL STIM NU VA NEGOCIA NICIODATA CU UN SALTIMBAC .DACA RUSIA LASA UCRAINA FARA IESIRE LA MARE PRACTIC CEEA CE MAI RAMANE NICIODATA NU VA MAI PUNE PROBLEME RUSIEI.

      • Iesirea la Marea Neagra a statului facut din bucati de URSS si numit Ucraina a fost un cadou facut de Stalin si apoi Hrusciov .
        Unde s-au stabilit conditiile pacii intre URSS ,UK si USA ?-la IALTA la LIVADIA !,pomeneste careva de Ucraina ?.
        Livia pune mana pe carte ,citeste si o sa afli .

        • Poate pe cartile de joc , dau si-n bobi , io sunt proasta , o sa-l intreb pe Kostia cum a dat la pace cu navetistii in Livada .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger