Portret robot al viitorului Președinte al României

Au mai rămas mai puțin de doi ani până la următoarele alegeri prezidențiale, iar societatea românească începe să vibreze în perspectiva acestui eveniment politic esențial pentru România. Anul electoral 2024  va fi unul special din mai multe motive, totuși putem nota o premieră pentru România și anume aceea că în acel an, vor fi în premieră alegeri locale, parlamentare, prezidențiale dar și pentru alegerea membrilor Parlamentului European.

Pentru români însă, așa cum o arată studiile sociologice și experiența ultimilor 30 de ani, alegerea președintelui râmâne totuși ”regina” tuturor scrutinelor, iar viitoarele alegeri pentru desemnarea Președintelui României nu vor face excepție,  cu siguranță. În acest context, se pune în mod natural întrebarea, cum ar trebui să fie viitorul Președinte al României? Care este portretul său robot?

Vom încerca să răspundem la această întrebare, pornind de la speranța că, în 2024, românii vor vota  pentru cineva anume, pentru  un proiect și nu vor fi iarăși nevoiți să aleagă răul cel mai mic.

Mai mult, pentru a creiona cât de cât corect un posibil portret robot al viitorului președinte al României, trebuie să identificăm principalele repere a ceea ce însemnă astăzi România.

Deși la intersecția a numeroase interese geostrategice mondiale, așa cum s-a întîmplat de altfel de-a lungul a multe secole, România este astăzi membră a NATO și a Uniunii Europene, partener strategic al SUA și pilon de bază al flancului estic al celei mai importante alianțe militare care a existat vreodată. Așadar, se poate afirma că România se află în cea mai bună situație politică și geostrategică din întreaga sa istorie. Este, cum ar spune unii, de partea ”băieților buni” și membră cu drepturi depline al selectului club al acestora. Nu este mai puțin adevărat că actuala situație economică globală dar și apropierea de conflictul din Ucraina, sunt subiecte care provoacă în continuare îngrijorare, iar chestiunea legată de profilul viitorului Președinte al României devine una extrem de actuală.

Plecând de la aceste realități, dar și de la principalele atribuții ale Președintelui, putem evoca câteva aspecte care să defineasă portretul robot al viitorului Președinte al României.

Așadar, România are nevoie de un președinte  care să reprezinte  statul român și să fie garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale, așa cum prevede Constituția.

Cu siguranță că aceste atribute, mai ales în actualul context geopolitic zonal și mondial, nu pot fi realizate decât de o persoană care este respectată la nivel internațional. O persoană cu experiență diplomatică deosebită și care să aibă exercițiul politicii mari, a politicii instituțiilor europene și euroatlantice.

Evenimentele de pe scena politică mondială care se vor derula pe parcursul mandatului viitorului Președinte al României, vor defini lumea pentru următorii mulți ani, iar România trebuie să fie prezentă acolo, la masa celor mai importanți lideri mondiali. O astfel de prezentă, dublată de participarea efectivă la luarea deciziilor importante, nu poate fi asigurată decât de un președinte acceptat și cunoscut bine de  acesti mari ai politicii mondiale. Iar aici, de ce să nu recunoaștem, extrem de importantă va fi relația viitorului președinte cu establishment-ul politic și economic american, precum și fina cunoaștere și înțelegere a sistemului de putere din SUA.

Importantă va fi, așa cum arătam anterior, nu numai relaționarea cu SUA,  ci și cu Uniunea Europeană ori cu statele care fac parte din marea familie democratică mondială. La frontiera de est a NATO și  UE, viitorul Președinte al României va trebui să joace și cartea relaționării cu toate statele din zonă, mai ales în contextul în care conflictul din Ucraina se va încheia la un moment dat, iar problematica economică în zona Mării Negre va fi cel puțin la fel de importantă ca și chestiunile de securitate.

În contextul în care România este atât de aproape de o zonă de  conflict – cine ar și fi imaginat că astăzi în Europa ar mai fi posibil un război ca cel din Ucraina? -, experiența în zona de securitate al viitorului său președinte va fi esențială. De aceea, relațiile cu Alianța Nord Atlantică și cunoașterea modului de funcționare a acesteia, ar trebui să fie parte a competențelor de bază ale viitorului președinte. Mai mult, astfel de calități ale sefului Statului Român, pot influența în mod pozitiv și situația Republicii Moldova, care cel puțin pentru moment are un deficit major în ceea ce privește asigurarea securității.

Așadar, viitorul președinte va trebui să cunoască foarte bine nu numai jocul politicii interne – condiție esențială de altfel -, dar și jocul marilor decizii pe plan mondial. Asta în condițiile în care, printre cele mai importante atribuții ale președintelui consfințite de Constituție, sunt cele din domeniul apărării și politicii externe.

Pe de altă parte, politica românească a ultimilor ani a fost marcată de modul în care președinții României au înțeles să își îndeplinească atribuțiile, mai ales în ceea ce privește relațiile lor cu celelalte puteri în stat, cu partidele sau cu societatea civilă. România a avut președinți mai mult sau mai puțin jucători, care au dorit să acționeze uneori destul de aproape de limitele impuse de Constituție. Uneori chiar au reinterpretat aceste limite pentru a justifica o acțiune sau alta. Ori acest lucru nu trebuie să se mai intâmple. Pentru asta este nevoie de un președinte non conflictual care să joace doar în interiorul limitelor constituționale clar definite și recunoscute ca atare, pentru a putea asigura un echilibru real în societate. Așadar, este important ca persoana în cauză să beneficieze de o oarecare independentă politică, sau macar să fie ”posesorul” unei anumite ”detașări” față de structurile politice. Chestiunea independenței politice este clar o utopie și asta din mai multe motive. În primul rând, în România este destul de greu, dacă nu chiar imposibil ca o persoană fără un sprijin politic serios din partea partidelor să câștige funcția suprema în stat. Pe de altă parte, experiența politică la nivel înalt – care nu poate să fi fost acumulată decât dacă a existat susținerea unui partid – , reprezintă un mare avantaj pentru viitorul președinte.

Experiența ultimilor președinți ai României, care au preluat mandatul provenind direct din funcțiile supreme în partidele care i-au propulsat către Cotroceni, au demonstrat faptul că aceștia au reușit cu greu să se rupă de relațiile din interiorul formațiunilor politice din care proveneau și pe care le-au condus. Acest fapt a alterat clar activitatea lor în ceea ce privește asigurarea echilibrului în societate și în viața politică în special. De aceea, este important ca viitorul președinte al României să aibă experiență în politica internă la nivel înalt, ceea ce ar presupune că este  o persoană cu o mare notorietate la nivel național, (să fie deci ”vaccinat” în politica românească), dar în același timp să nu fie identificat cu deciziile cotidiene majore ale formațiunilor politice.

În concluzie, profilul viitorului președinte al României ar trebui să conțină suficiente elemente care să definească vocația sa în zona politicii interne dar și internaționale, afinitatea și cunoașterea îndeaproape a valorilor euroatlantice și europene, precum și buna credință și profesionalismul unui personaj dedicat intereselor țării sale.

Deși pare greu de găsit în politica românească actuală un asemenea personaj, alegătorii vor reuși cu sigurantă să-l identifice dacă va apărea în scena electorală și cu siguranță îl vor investi în cea mai importantă funcție în stat. România are nevoie de un președinte ales pentru ceea ce este și poate face pentru țară, nu de un președinte rezultat al jocurilor politice și al votului negativ al oamenilor sătui ca prin votul lor să încerce să scape de răul cel mai mic.

Un președinte acceptat pe deplin și apreciat de marile cancelarii occidentale ar fi nu numai o necesitate pentru România, ci ar da sentimentul românilor că nu sunt o națiune de mâna a doua, că sunt parte a deciziilor luate la nivel mondial care ii privesc direct și ar crește stima de sine al unui popor mândru și care are mare nevoie de o speranță reală pentru viitor. Nu în ultimul rând, România are nevoie de un președinte iubitor de țară și de popor.