Cauta

Ponta si Oprea, cu taxa-n dinti la Cotroceni

Cu o zi inainte de debutul consultarilor legate de noul Cod fiscal, presedintele Klaus Iohannis i-a chemat la Cotroceni pe primii doi oameni din Guvern, premierul Victor Ponta si vicepremierul Gabriel Oprea.

Klaus Iohannis a tocat Codul fiscal cu Victor Ponta si Gabriel Oprea

”Pe agenda discutiilor s-au aflat prioritatile legislative din aceasta toamna, fiind abordata, in cadrul acestei consultari institutionale, inclusiv tema Codului fiscal”, s-a precizat in comunicatul dat de Administratia Prezidentiala, ieri, dupa consumarea intalnirii de grad zero. Conform informatiilor vehiculate ”pe surse” pe tema intalnirii, presedintele si cei doi oaspeti au convenit asupra unui TVA de 20%, dar asta doar cu pretul amanarii intrarii in vigoare a celorlalte prevederi puse in discutie, respectiv renuntarea la taxa pe stalp si la ”superacciza” de 7 eurocenti pe litrul de carburant. Biruri care ar putea fi eliminate de abia in 2017 (nu in 2016, asa cum prevedea Codul fiscal retrimis Parlamentului de catre presedinte) – si asta pentru a se putea mentine, in perioada 1016 – 2018, un deficit bugetar redus (1,2% din PIB), asa cum Romania deja s-a angajat sa faca. Ulterior, Ponta a confirmat informatia pentru ministrii sai, la inceputul sedintei de guvern de ieri: ”Ce-i important pentru noi: 20% TVA. Am discutat cu Klaus Iohannis si cu Mugur Isarescu si sper ca Parlamentul sa tina cont de opinia noastra tehnocrata”. Pentru a se transforma in litera de lege, decizia luata ieri la Cotroceni trebuie acum sa  mai treaca prin doua filtre: consultarile tehnice si politice care au luat startul astazi si votul din Parlamentul convocat in sesiune extraordinara special pentru rezolvarea problemei noului Cod fiscal. Optimist pana peste poate se declara a fi Victor Ponta, care vede TVA-ul de 20% trecut cu bine prin Parlament – si asta chiar daca Tariceanu si al sau ALDE au anuntat ca ei nu vor vota un asemenea compromis, ci sustin un TVA de 19%.

Ultimele stiri

  • Poate Europa să compenseze lipsa de arme americane pentru Ucraina?
  • Justiția plânge, poporul român plătește / Bolojan promite austeritate pe pâine
  • Partidele de la guvernare, făcute praf de sindicate. Au distrus țara!
  • Scenariul 100% fotovoltaice împinge prețul energiei la 600 dolari/MWh
  • Din nou în arena politică. Elon Musk îi enervează pe investitorii Tesla
  • Lider Cartel Alfa, Bogdan Hossu: Lobby-iștii, angajați la Guvern și la Președinție, apără profiturile mediului de afaceri
  • Război civil la Milano: Chivu îl vrea pe Donnarumma!
  • SUA amână tarifele? Trump rămâne imprevizibil
  • PSG îl vrea pe Rodrygo! Francezii au intrat pe fir înainte de semifinala cu Real Madrid
  • Moneda BRICS – oportunitate ratată
  • Exit mobile version