Cauta

Ponta, gata sa renunte la al patrulea vicepremier: Vreau ca PNL si PSD sa continue impreuna

Inainte de negocierile din cadrul USL, privind restructurarea Guvernului, primul-ministru a precizat, luni, ca e gata sa renunte la ideea de a avea patru vicepremieri in Executiv, propunere care i-a nemultumit pe liberali.

Totul pentru ca, spune premierul Ponta, vrea ca USL-ul sa reziste, iar PSD-ul si PNL-ul „sa continue impreuna” Guvernarea. „Toti patru suntem egali si nu ne aliem trei contra celuilalt”, a punctat seful Executivului.

Cat priveste numirea lui Klaus Iohannis la Interne, dar si in postura de vicepremier, premierul a spus ca sustine propunerea sa la ministerul amintit, considerand-o una benefica. „Nu trebuie sa-l primesc eu pe Iohannis, cred ca e o propunere foarte buna”, a spus seful Guvernului.

Liderii Uniunii Social Liberale se intalnesc, luni, penru a decide cu privire la schimbarile din Guvern, inainte ca acestea sa fie supuse aprobarii Parlamentului. Dezbaterile vin dupa ce saptamana trecuta au fost mai multe astfel de negocieri, toate esuate, motiv pentru care intrunirea din prima zi a acestei saptamani e considerata de multi drept una vitala pentru soarta USL-ului.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version