Cauta

Ponta, gata sa renunte la al patrulea vicepremier: Vreau ca PNL si PSD sa continue impreuna

Inainte de negocierile din cadrul USL, privind restructurarea Guvernului, primul-ministru a precizat, luni, ca e gata sa renunte la ideea de a avea patru vicepremieri in Executiv, propunere care i-a nemultumit pe liberali.

Ponta, gata sa renunte la al patrulea vicepremier: Vreau ca PNL si PSD sa continue impreuna - Ziarul NationalTotul pentru ca, spune premierul Ponta, vrea ca USL-ul sa reziste, iar PSD-ul si PNL-ul “sa continue impreuna” Guvernarea. “Toti patru suntem egali si nu ne aliem trei contra celuilalt”, a punctat seful Executivului.

Cat priveste numirea lui Klaus Iohannis la Interne, dar si in postura de vicepremier, premierul a spus ca sustine propunerea sa la ministerul amintit, considerand-o una benefica. “Nu trebuie sa-l primesc eu pe Iohannis, cred ca e o propunere foarte buna”, a spus seful Guvernului.

Liderii Uniunii Social Liberale se intalnesc, luni, penru a decide cu privire la schimbarile din Guvern, inainte ca acestea sa fie supuse aprobarii Parlamentului. Dezbaterile vin dupa ce saptamana trecuta au fost mai multe astfel de negocieri, toate esuate, motiv pentru care intrunirea din prima zi a acestei saptamani e considerata de multi drept una vitala pentru soarta USL-ului.

Ultimele stiri

  • Investitorii globali se îndreaptă către inteligența artificială chineză
  • Piața auto europeană își revine
  • Ce ne aduce Moș Crăciun?
  • Va sări China în apărarea Venezuelei?
  • Amenzi de peste 230.000 de lei după controale la târgurile de Crăciun. Ce nereguli a găsit ANPC – FOTO
  • Războinicul din Ţara lalelelor
  • Update. Tavanul care acoperea piscina unui hotel din Sibiu s-a prăbușit, Plan Roşu de Intervenţie/8 persoane, scoase din piscină de salvatori – FOTO
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant: „O bătaie de joc”. Austeritatea nu e „reformă”, ci „un asasinat economic odios și de neimaginat” – VIDEO
  • În timp ce mulți abia așteaptă să vină Crăciunul, un profet anunță sfârșitul lumii! Spusele sale i-au băgat în sperieți pe cei care l-au auzit! VIDEO
  • Surse: Percheziții la casa în care a locuit Rodica Stănoiu. Ce vizează autoritățile
  • Exit mobile version