AcasăPoliticaPonta a reacționat la apelul lui Ciolacu: ”Situația de la Sectorul 1...

Ponta a reacționat la apelul lui Ciolacu: ”Situația de la Sectorul 1 NU trebuie să rămână fără consecințe politice și juridice”

Ponta a reacționat la apelul lui Ciolacu: ”Situația de la Sectorul 1 NU trebuie să rămână fără consecințe politice și juridice”

Situația de la sectorul 1, considerat a fi cel mai bogat sector al Capitalei, se află atât în atenția social-democraților conduși de către Marcel Ciolacu, cât și a reprezentanților formațiunii lui Victor Ponta, Pro România.

Cel puțin asta reiese din cel mai recent mesaj transmis de către fostul premier Ponta, ca răspuns la apelul recent formulat de către politicianul aflat la vârful PSD-ului.

”Situația de la Sectorul 1 NU trebuie să rămână fără consecințe politice și juridice – indiferent cât de puternici sunt cei aflați “în spatele” Doamnei Clotilde Armand- și de sumele colosale care sunt în joc.

Mi-am consultat colegii din Biroul Executiv al PRO România în privința propunerii făcută de Președintele PSD Marcel Ciolacu- și nu a existat nicio îndoială că trebuie să ne alăturăm tuturor demersurilor legale și politice referitoare la Sectorul 1 din București”, a transmis Ponta, în dimineața zilei de luni, 23 august, prin intermediul paginii sale de Facebook.

Ce anunțase Ciolacu

Fostul premier a făcut, totodată, trimitere la viitoarele alegeri, cele din 2024. ”Mai este mult timp până în 2024 ( mult timp pentru că cei aflați la Putere vor face multe alte greșeli și lucruri rele) – dar mai este , de fapt , puțin timp până în 2024 ( dacă vrem ca oamenii să aibă o alternativă serioasă la situația actuală, o speranță că lucrurile pot fi îndreptate așa cum au fost în 2012)!”, a completat Ponta.

Prezent în studioul unei televiziuni de știri, Marcel Ciolacu anunțase la finele săptămânii recent încheiate că speră la o colaborare cu liderii partidelor care au fost în competiția electorală de la sectorul 1, toamna trecută.

”Eu, astăzi, am trimis un acord, un draft, o propunere de acord la toţi liderii de partide care au participat la alegerile de la Sectorul 1, să avem o colaborare cu toţii, atât ca reprezentare juridică, cât şi să ne strângem semnăturile pentru a face referendum. (…) Eu am întins o mână către toate partidele politice, pentru că nu a fost viciat rezultatul numai al Partidului Social Democrat, au fost viciate toate rezultatele. Le amintesc celor de la PMP că pentru 2.000 de voturi n-au intrat în Parlament”, a declarat Marcel Ciolacu, duminică seară, la România TV.

Cât despre semnăturile strânse pentru declanșarea unui referendum privind demiterea primarului sectorului 1, Clotilde Armand, Ciolacu a anunțat că ”ne apropiem de 20.000 de semnături”.

Recent, PSD-ul a cerut undă verde pentru amplasarea unor corturi în care să se desfășoare astfel de proceduri de strângere de semnături – VEZI AICI.

”Dacă nu se face dreptate acum la Sectorul 1, lumea nu va mai veni să voteze. Nu poţi, în continuare, să împarţi actul de justiţie cu dublă măsură. Este evident ce s-a întâmplat la Sectorul 1”, a susţinut Ciolacu.