Cauta

Politicienii ridica vocea la guvernul tehnocrat

Spasiti timp de doua-trei saptamani de frica oamenilor iesiti in strada, politicienii si-au uscat turul pantalonilor si s-au dat la tehnocratul Dacian Ciolos. Caruia i-au asternut deja o guvernare otravita si incearca acum sa-l oblige sa pastreze in administratie oamenii pusi de partide.

Daca ar fi tinut cu adevarat cont de furia populara si de revendicarile strazii, politicienii ar fi trebuit sa renunte la jocurile de culise si sa ia deja legislatia la puricat, pentru a putea propune schimbarile necesare. Nu a fost sa fie, atentia distinsilor concentrandu-se, imediat dupa scaderea numarului protestatarilor iesiti in strada, asupra noului premier. Pe care incearca sa-l puna la punct in ideea ca vor reusi sa-i puna capastru politic, oricat de tehnocrat ar fi el.

Noul Executiv, start cu handicap

Cea mai urata festa i-a jucat-o noului premier PSD-ul lui Liviu Dragnea. Care, profitand de lasitatea liberalilor, a adoptat pe repede-inainte o lege prin care se majoreaza cu 10% salariile tuturor bugetarilor. Dupa ce s-au declarat impotriva masurii si au reclamat absenta unei analize bugetare aprofundate pe tema, liberalii au facut ciocu’ mic de frica sa nu le sara lumea-n cap, situatie de care au profitat pesedistii. ”Vointa Parlamentului e suprema”, a exclamat triumfatoare social-democrata Rovana Plumb, inca ministru al Muncii, dupa adoptarea legii. ”Rovana Plumb ne-a oferit un odios recital de racnete de activista de partid”, a contratacat Theodor Paleologu, unul dintre putinii liberali care si-au permis ”luxul” de a nu fi populisti si de a vota impotriva masurii ”nesustenabile si demagogice” impusa de pesedisti in ultimele lor zile de guvernare. ”Nu am votat majorarea salariilor bugetarilor cu 10% de la 1 decembrie. Mai grav, sistemul electronic de vot al Camerei Deputatilor nu functiona, asa ca voturile contra nu au fost numarate corect, iar PSD-ul si-a adus la balcoane batalioanele de scandalagii. Nu am inteles atitudinea echivoca si bleaga a Partidului Liberal”, povesteste Paleologu cum a fost sapata prima groapa sub jiltul de premier al lui Dacian Ciolos.

Ultimele stiri

  • Murim de cald și de card
  • Judecătoria a decis: Călin Georgescu rămâne sub control judiciar
  • TVA locuințe: Statul care te-a sărăcit acum îți ia și casa
  • Pe cine a iubit, în secret, Nicușor Dan, înainte de a avea o relație cu Mirabela. Ce s-a aflat de la unchiul actualului președinte!
  • Sondaj INSCOP. AUR, intenție de vot de 40,5%. Cine completează podiumul
  • Florin Salam, invitat pe scenă la show-ul lui Salvatore Ganacci, de la Neversea Kapital 2025 – VIDEO
  • COD ROȘU de caniculă pentru București și 15 județe. Până la ce valori vor urca temperaturile – HARTĂ
  • Caricatura Zilei
  • AVANTAJELE URMĂRII UNUI PROGRAM DE MASTERAT ÎN LIMBA FRANCEZĂ ÎN ROMÂNIA – STUDIU DE CAZ FABIZ-Master în Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în limba franceză (MEGA)
  • Horoscop 7 iulie 2025 – Sectorul financiar va urma un curs liniştit
  • Exit mobile version