„Principalul motiv pentru care productivitatea UE s-a îndepărtat de cea a SUA la mijlocul anilor ’90 a fost eșecul Europei de a capitaliza prima revoluție digitală condusă de internet – atât în ceea ce privește crearea de noi întreprinderi tehnologice, cât și difuzarea tehnologiei digitale în economie”.
Acest pasaj din raportul lui Mario Draghi privind competitivitatea europeană indică o parte esențială a agendei pentru viitorul UE, scrie Financial Times. Dar competitivitatea este doar una dintre problemele cu care se confruntă blocul comunitar. Altele includ vulnerabilitatea energetică, tranziția ecologică și creșterea protecționismului.
Declin la scară largă
Politia industrială a UE este fragmentată și lipsită de direcție. Draghi are dreptate: „Datorită unui ritm rapid de inovare, costurilor scăzute de producție și subvențiilor de stat de patru ori mai mari decât în alte economii majore, China domină în prezent exporturile globale de tehnologii curate”.
Companii importante din UE riscă să fie excluse din anumite părți ale lanțului de aprovizionare, cum ar fi bateriile, deoarece nu au acces la materii prime esențiale.
Privind apărarea, sectorul european este prea fragmentat în comparație cu Statele Unite. Investițiile și producția de armament european au fost neglijate ani de zile.
Europa nu are campioni în sectorul digital. Nu există versiuni europene ale Google, Microsoft, Apple sau Nvidia. Mai grav, nici Comisia Europeană nu tratează politica industrială ca pe o strategie vitală pentru o Uniune Europeană care se confruntă cu riscuri geopolitice și economice.
Acest declin are legătură cu lipsa de viziune a birocraților de la Bruxelles. Noua echipă condusă de Ursula von der Leyen pare străină de amenințările la adresa întreprinderilor europene: scăderea drastică a productivității, reducerea forței de muncă și costurile uriașe pentru tranziția ecologică. Toate vor duce la o dezindustrializare la scară largă, la creșterea șomajului și tulburărilor sociale.
În 2023, investițiile în capital de risc în UE reprezentau doar o cincime din cele din SUA. Marii investitori fug de suprareglementarea europeană, care afectează în special companiile nou înființate. Economia nu funcționează fără capital, iar migrația afacerilor europene în Statele Unite este deja vizibilă.
Deși guvernele UE se laudă cu finanțarea tehnologică, impun restricții și legi absurde asupra mediului de afaceri, laolaltă cu taxe și impozite din ce în ce mai mari. Industriile europene nu au cum să progreseze cu astfel de constrângeri. Politica industrială este slăbiciunea evidentă a Uniunii Europene. Și cea mai mare.