Politica dublului standard. Europa și America exportă crizele generate de ele în țările sărace

O știre aparent banală, ce a trecut prin presa mainstream fără a fi prea mult băgată în seamă, ascunde în esența ei un adevăr teribil – actuala politică europeană sacrifică țările sărace în goana disperată să scape din criza energetică. Știrea era că două orașe, Karachi și Dhaka, fiecare deservite de câte o singură centrală electrică, vor trebui să le închidă pentru că așa vrea …Germania. Am tot scris în Național despre cum se face politică la cel mai înalt nivel – unii dictează și alții execută. În cazul de față, nemții au interes (politic și economic) ca uzinele respective să fie oprite.

Politicile Occidentului exportă criza energetică în toată lumea asta. Mini-războiul din Ucraina a avut ca efecte, printre altele, sistarea aproape totală a livrărilor de gaze către Europa, interdicții impuse exportului de țiței rusesc, plus o serie de explozii puternice la gazoductele Nord Stream 1 și 2. În fața a toate astea, marile cancelarii din Vest au pus propria lor securitate energetică (aprovizionarea cu gaze și petrol) mai presus de orice altceva.

Și iată politica dublului standard – Occidentul acuză Rusia că urmărește să blocheze exportul de cereale din Ucraina spre țările mai sărace (de unde, grânele au ajuns în Turcia, Marea Britanie și Țările de Jos!), dar nu vede criza energetică pe care politica sa o impune altora.

România, forțată să renunțe la cărbune. Dar, ce face Germania?!

După multe dezbateri politice aprinse în Bundestag, Berlinul a capitulat, dar cu unele condiții – eco-anarhiștii au câștigat închiderea a două din cele trei centrale nucleare scăpate de furia Angelei Merkel (au fost puse în stand-by până în aprilie), dar nemții anunță că își vor repune în funcțiune centralele pe cărbune. Și, în plus, construiesc cel puțin șase terminale pentru a importa gaze naturale lichefiate.

În același timp, România și alte țări sărace (și obediente) sunt forțate (de fapt, șantajate cu aderarea la Schengen, tăierea fondurilor europene etc) să își închidă  centralele pe cărbuni și să disponibilizeze oamenii. La noi, regiuni cu șomaj în creștere și perspectiva unei noi crize sociale și economice, la ei, regiuni în plină dezvoltare, căci unde se fac angajări sunt și bani, și activitate economică diversificată.

Și chiar dacă cineva și-ar permite să sfideze directivele cu privire la exploatarea cărbunelui n-ar putea mișca un deget. De ce? Pentru că, fie la insistențele autorităților locale (politicienii corupți), fie din cauza propriilor politici „Zero-carbon”, instituțiile financiare internaționale, băncile și asigurătorii au interzis aproape total acordarea de împrumuturi pentru proiecte care au la bază petrolul, gazele și cărbunele. Eco-anarhiștii lipseau din peisaj, iată-i!

Este un fapt binecunoscut că țările sărace/ în curs de dezvoltare depind de finanțare externă pentru astfel de afaceri. Dar marile companii din domeniu, în special cele din Europa, și-au limitat investițiile în noi puncte (extinderi) la o mână dintre cele mai promițătoare țări din lume. Adică, nu mai sunt interesate de o afacere cu cărbune propusă de Bulgaria, să zicem. Puținele proiecte care progresează azi sunt orientate spre export, cu clienți solvabili care provin din Europa și Asia de Est. Nimeni nu este interesat să aducă energie către consumatorii africani sau est-europeni.

Mai mult, alde Germania, Italia, Marea Britanie și alte națiuni puternice din Occident au anunțat deja pachete uriașe de sprijin financiar pentru consumatorii casnici, ca să facă față facturilor ridicate la energie. Cum a reacționat piața? În Spania, de exemplu, în octombrie aproape că s-a dublat consumul de gaz după ce Madridul a plafonat prețurile la combustibili.

Noi cu economia la energie, ei cu înmagazinarea

Azi, prețul GNL-ului american (că gaz natural din Rusia nu ai voie să cumperi) a devenit inaccesibil pentru multe state din Asia de Sud și Africa. SUA vând gazul lichefiat cu de până la patru ori prețul pieței și, folosindu-și diplomația pumnului în masă, reușesc să „convingă” destule țări să cumpere la aceste costuri.

Mai este și situația în care unele state caută să cumpere GNL din altă parte, dar descoperă că vânzătorul a deturnat marfa către Europa, realizând profituri atât de mari încât își acoperă cu ușurință și modesta penalitate pentru nelivrare trecută în contract. Exemplu de cum stau azi lucrurile în piață – Pakistanul a lansat o licitație, în luna august, pentru aprovizionarea cu GNL (perioada decembrie 2023 – decembrie 2028) și nu a primit nicio ofertă nici până în prezent! Și asta nu-i tot: nu mai departe de octombrie, Bangladeshul a raportat cea mai gravă pană de curent din 2014 încoace – 80% din țară a rămas fără electricitate!

Deci, încă o dată – date fiind aceste condiții din piață, cum pot țările cu venituri mai mici, precum România, să își satisfacă propriile nevoi energetice? Pot ele licita împotriva Europei pentru achiziția de GNL? Nu! Fiind mai bogat, Vestul va oferi sprijin financiar pentru a se asigura că cetățenii săi nu răcesc la iarnă. Ceilalți, n-au decât să înghețe!

Când fraierii plătesc factura „Ucraina”

România a fost anunțată de la Bruxelles că iarna asta trebuie să facă economie la energie. Noi și alți fraieri din Est, că nu o să vedeți Germania riscându-și propria industrie! Suntem obligați de tanti Ursula să consumăm cu 15% mai puțină energie decât de obicei. De ce?

Ca să poată merge unsă aprovizionarea Occidentului cu gaz, ca să se umple la maximum capacitățile de stocare ale „partenerilor” noștri. Germania, Țările de Jos, Franța, Italia și alte națiuni puternice din UE arată că în 2023 vor adăuga încă 50 de miliarde de metri cubi la capacitatea lor de stocare a gazelor lichefiate.

Țările care nu au nimic de-a face cu intervenția rusă în Ucraina sau cu eșecurile politicii energetice UE+SUA sunt azi puse să suporte povara.