Cauta

PNL vrea sa-i puna pe prefecti la munca

Mai multi parlamentari liberali, in frunte cu cei doi lideri Alina Gorghiu si Vasile Blaga, vor ca prefectii sa verifice, inaintea ANI, declaratiile de avere ale alesilor locali.

 

Initiatorii au depus deja la Camera Deputatilor un proiect in acest sens. Conform acestuia, un al doilea exemplar al declaratiei de interese depuse de primari va fi transmis Prefecturii, unde documentul nu numai ca va fi arhivat, dar se va trece si la verificarea conformitatii declaratiei. Mai mult, in cazul descoperirii unor ”situatii neconforme”, prefectul va trebui sa il informeze in termen de 10 zile pe alesul local in cauza cu problemele aparute – respectiv cu posibilele situatii de incompatibilitate si/sau conflict de interese. Din start, proiectul nu este agreat de Consiliul Legislativ, care arata ca rolul prefectului este clar stabilit in Constitutie, iar atributiile de ”consultanta” pe care proiectul PNL le propune ”depasesc limitele stabilite in Constitutie”. ”Toate aceste competente revin ANI, potrivit legii, iar includerea unei autoritati a puterii executive (prefectul – n.r.) in acest circuit ar putea duce la dificultati in procesul de evaluare”, a decis Consiliul Legislativ, care a si avizat negativ proiectul.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version