Este cea mai cruntă bătălie ce se dă în aceste zile. Nu este una politică, așa cum s-ar crede. Când vrei să te cațări la putere și-ți pocnești adversarii nu înseamnă că duci o luptă politică. Este doar o bătaie între niște derbedei care se trădează între ei, care se asmut unul împotriva altuia și care își fac planuri cum să-l dărâme pe cel din capul partidului. Iar adversarii nu provin din alt partid, ci sunt cei cu care domiciliază în aceeași bancă politică.
În momentul de față PNL nu se bate cu nimeni din afara partidului. Că se mai aprinde la declarațiile USR PLUS nu e mare lucru. E doar o zbânțuială de dimineață, pentru că seara sunt din nou prieteni și ies la declarații comune că au găsit soluția amiabilă de colaborare. Dinspre UDMR cerul este limpede și însorit, iar cu PSD nu discută. În schimb, liberalii se bat între ei la fiecare palier pentru funcția de președinte al partidului. Nu îi mai interesează nimic din politica mare, cum merge țara sau dacă reușim să ne urnim din nisipurile mișcătoare în care ne zbatem.
Strategia răsuflată a lui Iohannis
Arogant și foarte sigur pe el, Florin Cîțu defilează de parcă ar fi deja învingător. Nu cred că există cineva care poate preciza când i-a venit ideea de a candida la alegerile pentru șefia partidului și ce anume a făcut ca ideea aceasta să-i apară. Altcineva stă în spatele lui și îl îndrumă, se vede cu ochiul liber. Se vorbește despre Alina Gorghiu și Lucian Isar. Prima, cu trecere pe la Cotroceni, celălalt, chiar consilierul premierului. Dar chiar și așa nu este de ajuns pentru a pune la cale o asemenea mișcare.
Mai trebuie și ca Iohannis să fie de acord, căci, se știe, nimic nu se mișcă fără știrea și aprobarea lui. Este strategia cu care ne-am obișnuit, nu e nimic nou aici. Președintele tace, se face că nu vede și lasă spiritele să se încingă. Apare la final, lăsând impresia că doar el este cel care știe să rezolve lucrurile. Dar asta nu înseamnă însă că ar avea și intuiție, iar cel mai bun exemplu l-am avut când a mers, în continuare, pe mâna lui Ludovic Orban după ce fusese trimis la plimbare de PSD prin moțiune de cenzură.
Nu e loc pentru toți
În spatele lui Cîțu se coagulează și alte forțe. Rareș Bogdan nu putea să rateze momentul de a ieși în față. S-a retras un pic după puciul eșuat împotriva lui Orban, la semnalul transmis de Klaus Iohannis. Acum a pornit un nou atac, strângând adversarii. Nu a depășit cadrul vechilor acuzații, că Orban a trădat partidul la negocierea formării coaliției, că a lăsat să-i alunece printre degete ministerele cele mai bănoase doar pentru a-și asigura șefia Camerei Deputaților. Doar că acum învinuirile ce i le aduce acestuia sunt tot mai virulente, tot mai zgomotoase și pe o temă discret deviată, care să nu o eclipseze pe cea cu care a pornit. PNL are nevoie de un suflu nou auzi din toate gurile, la imboldul lui Bogdan. Până și Cîțu și-a adaptat discursul în acest sens.
Niciunul dintre ei, însă, nu ar recunoaște că, dacă ar fi să se primenească partidul urmând principiul suflului nou, ei bine, atunci cel puțin 100 de lideri situați la nivelul unu sau doi ar trebui să dispară din partid. Fleica mustoasă a puterii îi ține însă uniți, iar de plecat nu au decât să plece naivii care au crezut că în politică e loc pentru toți.
Niciun câștig pentru cetățeni
Dintre toți, Ludovic Orban are cea mai slabă prestație și argumentație. Vorbește despre trădări pe care le reproșează unora și altora, dar destul de voalat. Crede că partenerii cu care a mâncat o ciorbă împreună, și care acum i-au tras castronul din față, suferă la văicărelile lui? Dimpotrivă, se bucură că îl pot lovi. Ciudată atitudine, în condițiile în care știa de la bun început că rolul lui a fost acela de a se lăsa folosit de Iohannis. Aptitudini de premier nu a dovedit, fapt demonstrat numai de numărul mare de chemări la Cotroceni, când trebuia să dea socoteală sau să-și ia notițe. Prilej numai bun pentru Rareș Bogdan pentru a-i mai articula încă o lovitură dacă va fi nevoie. Din meciul pentru câștigarea șefiei partidului e limpede că Ludovic Orban trebuie să iasă cu fața plină de sânge. Ce câștigă cetățenii din toată această mizerie care ocupă spațiul public de prea multă vreme? Nimic, absolut nimic, dar pe liberalii nu îi interesează.