„Suntem la guvernare și suntem judecați pentru ceea ce facem la guvernare. Pentru asta nu trebuie să ne întoarcem niciodată cu spatele la oameni, ci trebuie să fim cu fața la oameni, la nevoile lor, să fim permanent mobilizați, să găsim cele mai bune soluții pentru a fructifica oportunitățile imense pe care le are România. Următorii 10 ani sunt ani vitali pentru evoluția României. Avem niște oportunități cum rar am mai avut în istorie, de la resurse puse la dispoziție, până la mișcările de plăci tectonice din politica mondială.” Asta spunea Ludovic Orban la aniversarea a 146 de ani de la înființarea PNL.
Mobilizator din cale afară, mai ales figura de stil cu plăcile tectonice pe care nu cred că le-a văzut sau simțit și altcineva în afară de Orban. Este imaginea pe care liderul PNL vrea să o imprime partidului, croșetându-i metafore pe margini. În realitate, liberalii nu mai au de multă vreme treabă cu politica pentru țară. Bătălia pentru șefia partidului i-a scindat în grupuri și grupulețe, fiecare sperând să ocupe scaunul puterii.
Aceleași idei proaste
Lupta pentru supremație în PNL are un alt sens decât cel care se vede la suprafață. Beligeranții știu că peste trei ani au loc alegerile prezidențiale și fiecare caută să se plaseze încă de pe acum pe o poziție avantajoasă. O fi însemnând putere șefia partidului, dar președinția statului înseamnă puterea absolută. În condițiile astea, mai rentează să te zbați pentru țară, să rezolvi ceva și pentru cetățenii ei, când scopul final este cățărarea pe fotoliul de la Cotroceni? Cu tupeul bine cunoscut, Ludovic Orban nu s-a sfiit să afirme că este cel mai indicat pentru președinția României.
O privire mai atentă asupra lui arată exact contrariul. Prima lui guvernare a fost un dezastru. A fost trimis acasă prin moțiune de cenzură după numai trei luni, iar revenirea la putere a ținut doar de conjunctura nefericită prin care opoziția i-a acordat un vot de încredere. Nu a avut nici măcar eleganța de a veni cu o nouă echipă guvernamentală și un nou program. În mod inexplicabil, nimeni nu s-a întrebat atunci cum poate fi mai bun din moment ce vine cu același cabinet prăfuit și impotent, cu aceleași idei proaste de guvernare?
Cu ochii la avantaje
Mandatul deținut până la alegerile din decembrie 2020 a fost, de asemenea, catastrofal. Nepriceperea se regăsește în cifrele înfricoșătoare ale pandemiei, în blocarea economiei pe criterii arbitrare și în numărul imens de șomeri. Florin Cîțu, al doilea concurent la șefia PNL, nu sare cu mult din tiparul lui Ludovic Orban. Aceeași superficialitate, același diletantism. Încă nu și-a exprimat dorința de fi președintele României, dar, dacă va câștiga alegerile din partid, în mod cert își va anunța candidatura. E greu să faci o diferențiere între cei doi privind capacitatea de a conduce România, oricum viitorul se anunță sumbru, fără perspective. Dar, până atunci, meciurile dintre ei pentru șefia PNL nu vor fi dintre cele mai ușoare. Fiecare caută să-i tragă celuilalt preșul de sub picioare.
Colindă țara în căutare de prozeliți, caută să-și formeze echipe, reactivează rețele vechi și nu se sfiesc să-și trimită unul altuia săgeți otrăvite. Partidul Brătienilor a ajuns să nu mai semene cu nimic. Nici cu PNL din perioada imediat următoare evenimentelor din decembrie ’89, nici cu formațiunile cu care s-au împroprietărit Cataramă și Chiliman, dar nici cu liberalii lui Crin Antonescu dinaintea împerecherii necontrolate cu democrații lui Băsescu. Este doar un amestec de cetățeni care caută să se lipească de o tabără sau alta în vederea avantajelor viitoare.
Vorbe degeaba
Nici Ilie Bolojan sau Rareș Bogdan nu stau deoparte. N-ar spune unul, clar și răspicat, că nu vrea să fie președintele PNL. Sau că vrea. O scaldă cu „dacă mi-o cer colegii”, „dacă partidul simte nevoia”, în fapt, doar mofturi politice. În schimb, în apropierea termenului, îi vom vedea sigur cât pot fi de voraci. Și nu e vorba doar de ei. Iar aceea va fi imaginea reală a PNL, nu ce îndrugă Orban despre perspective unice și statul cu fața la oameni.
