Cauta

PNL isi jumuleste parlamentarii cu functii

Deputatii si senatorii PNL care fac parte din conducerile celor doua Camere vor plati o cotizatie majorata la partid.

Liderii PNL ataca buzunarele colegilor cu dare de mana

Decizia apartine liderilor PNL si a fost luata dupa ce sapte dintre colegii lor parlamentari vor primi indemnizatii mult marite (14.000 de lei fata 5.000 – 6.000 de lei, suma de care au beneficiat pana acum), gratie controversatei legi de majorare a veniturilor inaltilor demnitari. Cum legea ii vizeaza si pe cei 26 de alesi membri ai Birourilor permanente ale celor doua Camere, conducerea PNL a decis sa-i ”vamuiasca” pe deputatii si senatorii liberali care ocupa posturi de vicepresedinti, secretari si chestori ai Parlamentului – sapte la numar. Iar conform zvonurilor aflate pe tema, cuantumul cotizatiei impusa acestora ar putea depasi contravaloarea a 1.000 de euro. Desi suma nu este de ici de colo, doi dintre cei vizati, Cristian Bodea (senator PNL si chestor al Senatului) si Ioan Balan (deputat PNL si chestor al Camerei), sustin ca sunt de acord cu masura. ”Partidul ne face, lui ii datoram totul. Trebuie sa contribuim ca partidul sa aiba surse de finantare pentru campanie, pentru comunicare, toate astea costa…”, argumenteaza Bodea, iar Balan ii tine isonul. Cu toate acestea, Bodea are totusi si un ”amendament”, respectiv spune ca aceasta ”suprataxare” trebuie sa functioneze doar pana cand se ”se pun in acord si celelalte salarii” – ale parlamentarilor, evident. ”Daca ramane pe viata, inseamna ca noi am castiga mai putin decat un parlamentar normal, in conditiile astea”, isi justifica Cristian Bodea obiectia.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Rușii ne dau târcoale. Ne apără USR!
  • Putin nu are niciun interes să oprească războiul său împotriva Occidentului
  • De ce bancherii centrali europeni nu reduc ratele dobânzilor până în 2026
  • Societatea progresistă ascunde pericolele imigrației
  • Tarifele și fentanilul întunecă perspectivele summitului Donald Trump-Xi Jinping
  • Arogantul Macron și realista Meloni
  • Italia bubuie după Inter-Juventus 3-4. Chivu criticat de Walter Zenga
  • Trenduri wellness 2025: de la „dopamine menu” la fiber-maxxing – ce e real și ce e doar marketing?
  • ”Superputerea de reglementare”, epitaful Uniunii Europene?
  • Exit mobile version