Sătulă de obrăzniciile predecesorului Hans Klemm, România a așteptat sosirea lui Adrian Zuckerman cu sufletul la gură. Plutea un val de simpatie care pleca de la faptul că are origini românești și se întindea până la speranța că, grație lui, la Washington poate nu vom mai fi tratați ca o colonie. Ne-am îmbătat cu apă rece. „Mama democrației mondiale” ne-a tratat cu nuiaua în mână și ne-a trimis la colț la fel ca până atunci. Eram priviți ca aceiași nevolnici care trebuie ajutați să treacă strada, mai ales când nu voiam să ne jucăm pe trotuarul de vizavi.
Instalarea la postul de ambasador în România a fost pregătită cu temeinicie de aceiași trâmbițași ai sistemului, pe toate canalele de televiziune. Asta ar fi trebuit să ne dea de gândit, pentru că nu erau unii noi, nepătați, ci tot cei care pupaseră extaziați poalele politicii americane duse de Klemm aici. Klemm, însă, nu făcea decât politica ce i se dicta de la Washington. E drept, a avut derapaje impardonabile în decor, fapt ce i-a adus disprețul românilor, dar politica tot aceeași rămânea. Dar nici nu-l scuză.
Ambasador la colțul străzii
Fostul ambasador a avut inițiative care nu o dată au depășit uzanțele diplomatice. Niciun ministru de Externe n-a avut tăria să-l cheme la apel și să-i atragă atenția că a sărit calul. Nimeni nu i-a spus că vizitele ciudate la șefi ai Justiției și consfătuirile din vârful buzelor cu aceștia nu sunt văzute cu ochi buni și lasă loc de interpretări. Spun „vizite ciudate” pentru că se petreceau exact când se punea problema ca Laura Codruța Kovesi să facă un pas în spate. Un pas mare în spate din multe treburi. Indiferent de motivația cu care ar fi venit Klemm, de ce nu am fi crezut, atunci ca și acum, că în realitate transmitea ordinele venite de peste Ocean? Nicio oficialitate din România nu i-a făcut observație,măcar, că în cazul în care are comentarii de făcut se poate adresa Ministerului de Externe și că nemulțumirile pe care le are nu sunt teme de abordat la conferințele de presă sau în colțul străzii.
Armata de îngeri a liberalilor
Puțin câte puțin, Adrian Zuckerman tinde spre aceeași cale bătătorită. A văzut că merge. Și-a arogat dreptul de a se amesteca în politica internă, trăgând concluzii după cum îi sună mai bine la ureche. Per a contrario, care ambasador român în SUA și-a permis să atragă atenția că România este îngrijorată de rata corupției și a criminalității în SUA? Niciunul. Și atunci, Adrian Zuckerman cum își permite? Ce ambasador român pe malurile Potomacului și-a arogat dreptul de a-i critica pe democrați că, în timpul lor, au explodat rețelele de traficanți de droguri, de persoane și că poliția a asistat pasivă? Nimeni. Adrian Zuckerman, în schimb, mai are puțin și își face un crez din asta. Rețelele de trafic de persoane, din care nu au cum să lipsească prostituția și proxenetismul, au înflorit pe vremea când la conducerea țării se aflau social-democrații, susține ambasadorul. Poate fi o opinie personală cel mult, pe care să și-o noteze în blocnotes. A o ridica însă la rang de prezumtivă îngrijorare din partea SUA e cam mult. Numai necunoscătorii limbajului diplomatic nu înțeleg că, în realitate, ambasadorul trimitea săgeți otrăvite spre PSD cu această afirmație.Rezulta, fără dubii, că social-democrații sunt corupți și coruptibili, iar liberalii o armată de îngeri.
Unde e corupția?
Adrian Zuckerman recidivează în aprecieri eronate, iar asta îl face să emită opinii lipsite de conținut, care riscă să devină periculoase și chiar plictisitoare. Îl laudă pe Klaus Iohannis pentru susținerea luptei anticorupție, neștiind că România nu a fost atât de coruptă pe cât a vrut președintele să o prezinte. Chiar să nu fi aflat că în primul mandat acesta a bătut monedă pe anticorupție tocmai pentru că avea interesul de a menține sistemul de control absolut moștenit de la Traian Băsescu?Zuckerman a ignorat cu desăvârșire că celebra luptă anticorupție a însemnat sute de cariere distruse, sute de afaceri puse pe butuci, de familii distruse și chiar vieți omenești pierdute. E imposibil de acceptat ca reprezentantul jandarmului mondial în România să nu fi aflat, nici măcar acum, câte sute (mii?) de dosare au fost închise de instanțe cu motivația că fapta nu există. Și atunci, cu ce corupție s-a luptat Iohannis? Iar el, Zuckerman, în condițiile acestea ce anticorupție laudă?
Dacă nu înțelege, îl ajută arhivele
Într-un editorial în care instigă la blocarea politicii chineze de a pătrunde pe piața 5G din România și Europa, ambasadorului american îi scapă ceea ce, de fapt, îl durea cel mai tare. „Baronii roșii”. Aici e buba, căci social-democrații îi provoacă dureri la lingurică. „Eforturile Președintelui Iohannis de a încheia munca începută acum 30 de ani și de a curăța România de ultimii baroni roșii și moștenirea lor coruptă sunt lăudabile.” Scurt pe doi! Jos PSD! Trăiască liberalii! Zuckerman ar trebui să explice ce înseamnă o Românie curățată de baronii roșii. Concret, ce trebuie făcut? De când un ambasador este îndrituit să facă ordine și să se amestece în politica țării gazdă? Faptul că nu-l pune nimeni la punct nu înseamnă și că are dreptate. I-am citit opiniile. Are dreptul la ele, ca orice cetățean. Pot să i le respect, dar nu sunt obligat să mi le însușesc. Îi trimit spre lectură și opinia mea. Nu pot avea încredere într-o țară care promitea de toate și apoi te abandonează dușmanului, pe un șervețel care stabilește noua hartă a lumii. E de ajuns? Dacă lui Zuckerman îi cade greu, n-are decât să studieze arhivele.
