AcasăPoliticaPetiție online pentru ”refacerea alegerilor în București”

Petiție online pentru ”refacerea alegerilor în București”

La aproape o săptămână de la votul din 27 septembrie, încă nu s-au stins ecourile scrutinului. Cel puțin la nivelul Bucureștilor, încă se așteaptă răspunsuri.

Controversele și reacțiile la nivel politic apărute după alegerile locale, nu doar la nivelul sectoarelor 1 și 5, unde s-a cert renumărarea voturilor, ci și în privința rezultatului cursei pentru fotoliul de primar al Capitalei au generat și apariția unui demers pe Internet.

Este vorba despre o petiție online privind ”ANULAREA VOTULUI ȘI REFACEREA ALEGERILOR ÎN BUCUREȘTI”. La momentul redactării acestei știri, petiția – VEZI AICI – avea peste 2090 de semnături.

Motivele apariției acestei petiții

”Dreptul de vot este unul din drepturile electorale fundamentale, iar drepturile electorale sunt prin excelență drepturi exclusiv politice. Această se explică prin faptul că, datorită conținutului lor, aceste drepturi pot fi exercitate numai pentru participarea cetățenilor la guvernare.

Într-un stat de drept și democratic poporul trebuie să aibă ultimul cuvânt, iar acest lucru devine realitate prin exercitarea drepturilor electorale de către cetățeni. Atât norme de drept internațional care stabilesc obligațiile statului român raportat la acordarea exercițiului dreptului de vot propriilor lui cetățeni, cât și norme de drept intern care acordă dreptul de vot tuturor cetățenilor români care au împlinit vârsta de 18 ani – indiferent de țara unde aceștia își au reședința sau domiciliul (articolul 36 din Constituție).

În ceea ce privește normele de drept internațional aplicabile, cele mai exacte din punct de vedere al forței juridice sunt cele prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților fundamentale ale Omului (în continuare, CEDO), respectiv în articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție și articolul 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție coroborat cu articolul 14 CEDO – dispoziții care trebuie interpretate în lumina celor cinci principii fundamentale care stau la baza patrimoniului electoral european, respectiv sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret și direct – principii stabilite în Codul bunelor practici în materie electorală elaborat în 2002 de Comisia Europeană pentru democrație prin drept (cunoscută sub numele de Comisia de la Veneția) și care reapar menționate în articolul 81 din Constituția României referitor la alegerea Președintelui.

Ținând cont de faptul că textele legislative enumerate mai sus NU au fost respectate, precum și de faptul că cetățenii au fost manipulați în timpul votului , ținând cont și de fraudă de la vot , SE SOLICITĂ ANULAREA VOTULUI PRECUM ȘI REFACEREA ALEGERILOR LA NIVELUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.”, se arată în textul ce însoțește petiția în cauză.

278 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger