Cauta

Personalități din administrație, educație, diaspora și sport, alături de Crin Antonescu la dezbaterea de luni

Personalități din administrație, educație, diaspora și sport, alături de Crin Antonescu la dezbaterea de luni - Ziarul National

Crin Antonescu va participa la dezbaterea electorală de luni sprijinit de personalități din politică, educație, economie, sănătate, diaspora și sport, într-o formulă care reunește figuri influente din mai multe domenii ale societății românești.

Din zona politică și administrativă, e susținut de soția sa, Adina Vălean, europarlamentar PNL și fost comisar european pentru transporturi, Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova și președinta Asociației Municipiilor din România, precum și George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.

Din mediul academic, economic și de securitate, sprijinul vine din partea prof. univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș–Bolyai și membru al Academiei Române, Ștefan Popescu, analist de politică externă și doctor la Universitatea Paris 1 – Sorbona, generalului de brigadă (r) Mircea Mândrescu, fost comandant NATO, și avocatului Gabriel Biriș, implicat în promovarea reformelor fiscale.

Din diaspora românească, Crin Antonescu beneficiază de susținerea dr. Mirela Mariana Roman, chirurg oncolog cu activitate internațională la Bruxelles, și a lui Eduard Nica, masterand al Universității din St. Gallen și absolvent al Universității Bocconi.

De asemenea, sportiva Constantina Diță, campioană olimpică la maraton, se numără printre cei care și-au exprimat sprijinul, aducând în prim-plan valorile perseverenței și excelenței.

Participarea acestor personalități consolidează imaginea unei candidaturi care mizează pe profesionalism, seriozitate și un angajament autentic față de direcția europeană a României.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC

Alianta Electorala Romania Inainte – Partidul Social Democrat,

campanie@psd.ro, Soseaua Kiseleff nr. 10, sector 1, Bucuresti, CP 011346

CMF: 31250003

CPP: A1B1C1D1E1

Ultimele stiri

  • Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit
  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Exit mobile version