Nicicând alegerile nu au oferit un asemenea spectacol de ipocrizie. Demagogia a fost scăpată din frâu, scindând periculos electoratul. Deoparte, cei care între timp au învățat să citească printre rânduri, de cealaltă, naivii care au votat prostește. S-au votat partidele mari, după cum era de așteptat, fiecare încercând să încline balanța de partea lui. S-au votat și partide mici, nesemnificative, despre care, după ce își vor fi făcut jocurile, ne vom întreba cum au intrat în Parlament. Noi le-am votat, așa că mai domol cu uimirea.
S-au votat și partide fără trecut sau cu palmares cel puțin dubios, care și-au făcut campanie la adunările religioase sau la pelerinajele care le-au venit mănușă. De partea cui se situează cu adevărat vom vedea în scurt timp. Și anul acesta, ca și în alte dăți, am uitat că în România politica este ceea ce se promite, nu ceea ce se face. Iar în următorii patru ani vom constata că, de fapt, împărțirea ciolanului a fost reala miză a alegerilor, nicicum lupta pentru a-l înhăța.
Perspectiva traiului pe datorie
Rareș Bogdan, cel mai unsuros personaj politic al țării, declară că a votat pentru „o Românie unde cetățenii să se întoarcă acasă și unde să-și poată crește copiii, care să nu mai plece peste mări și țări.” Nimic mai fals. Grotesc chiar.
A votat pentru ca partidul lui să nu piardă nici măcar zgârciurile încă neroase ale ciolanului pe care îl deține. A votat pentru ca fărădelegile să se înșiruie necontenit, netulburate de nimeni. A votat pentru menținerea stării de sărăcie și spaimă pe care ai lui au instaurat-o, timp în care ne întreabă dacă suntem fericiți. A votat pentru un stat ce se anunță totalitar, cu un președinte bolnav de grandomanie. A votat pentru o Românie care pune la zid victimele, dar decorează torționarii. Rareș Bogdan știe că România în care oamenii să se întoarcă liniștiți și să muncească aici nu va exista niciodată. Știe că românii care au văzut cum se câștigă în străinătate nu vor mai veni acasă, unde li se desfășoară în fața ochilor doar perspectiva sărăciei, a traiului pe datorie și a jafului oficial.
Că îmbărbătează diaspora la vot este altă poveste. Are nevoie de ea pentru ca, la nevoie, să poată răsturna scorurile la alegeri. Și nu ar fi prima dată.
În 11 luni, mai mult decât în 19 ani
Ludovic Orban nu avea cum să iasă din tipar. ”Invit pe toți românii să-și exercite dreptul de vot. Mi-am exercitat dreptul de vot și am votat pentru dezvoltarea României, pentru o Românie dinamică, modernă, încrezătoare în forțele sale” Demagogie pură, grețoasă. România lui dinamică a însemnat o bâjbâială continuă în gestionarea pandemiei. A însemnat spitale ridicate la rang de temple, dar de dincolo de ziduri răzbătea neputința de a asigura minimul de protecție personalului medical și pacienților.
România lui modernă a însemnat improvizații peste improvizații la capitolul dotări și management și doar o minune, până acum, a făcut să nu asistăm la tragedii în serie în secțiile ATI. România încrezătoare în forțele sale a mai însemnat și 93 la sută măști de protecție neconforme. România aceasta încrezătoare se referă, mai degrabă, la faptul că era încrezător că atentatul la viața cetățeanului nu va fi descoperit. România lui modernă a mai însemnat și planul de vorbe, botezat ba Plan de Reziliență, ba „Reclădim România”, ba inaugurarea de rahaturi electorale pentru prostit naivii. Pentru ce fel de Românie zice Orban că a votat? Pentru cea care a împrumutat în 11 luni mai mult decât în primii 19 ani de după evenimentele din decembrie ’89?
Din simpatie, nu din rațiune
„Am votat pentru ca românii să-și ia viața înapoi”, declară Marcel Ciolacu. Riscantă afirmație, pentru că viața la care face trimitere presupune o întoarcere la un partid puternic, nu măcinat de conservarea puterii în interior, ca acum. Presupune un partid condus de oameni abili, capabili să sancționeze derapajele grosolane ale înscăunatului de la Cotroceni. Presupune oameni care să nu pactizeze cu adversarul, cântându-i în strună, sau îndepărtând nume sonore pentru că nu îi împărtășesc opiniile. Cât de multă încredere poți avea în povestitorul Ciolacu vizavi de faptul că ai lui vor câștiga, din moment ce, numai cu câteva zile înainte, Vasile Dâncu afirma că, imediat după alegeri, partidul se va angaja în cea mai dură opoziție? Ori câștigă sau ce? Dacă nu e bătaie de joc, atunci ce e? La ora la care scriu, alegerile nu sunt încheiate, dar întrevăd rezultatele. Dezamăgitoare, pentru că România a uitat că politica de aici este doar ce se promite. Dezamăgitoare, pentru că, și de data aceasta, s-a votat din simpatie, nu din rațiune.
