Cauta

Pensiile speciale ale alesilor locali, in dezbaterea Senatului (Camera decizionala)

Propunerea legislativa privind acordarea a ceea ce in opinia publica au ajuns sa fie cunoscute drept „pensii speciale” de aceasta data pentru reprezentantii administratiei locale – primari, viceprimari sau presedinti de consilii judetene – intra luni in dezbaterea Camerei Superioare a Parlamentului.

Totul in conditiile in care demersul legislativ privind completarea Legii 393/2004 privind Statutul alesilor locali a fost adoptata tacit, in urma cu aproximativ cinci saptamani, de deputati, in calitate de reprezentanti ai primei Camere sesizate. Lucrarile din plenul Senatului urmeaza sa inceapa peste mai putin de patru ore, respectiv la ora 17.

Anterior votului din Senat pe aceasta propunere legislativa, social-democratii precizat ca sustin demersul, fiind vorba, practic, despre o initiativa a unui numar senificativ de deputati social-democrati, in timp ce liberalii au anuntat  cat se poate de clar – prin vocea co-presedintelui Gorghiu, ca nu sunt de acord cu pensiile alesilor locali. In urma cu scurt timp, co-presedintele ALDE a anuntat ca inca nu poate anunta cum anume vor vota membrii Aliantei, urmand sa mai existe discutii inaintea respectivului moment.

Propunerea legislativa care- odata adoptata si, ulterior, promulgata de catre seful statului- le-ar putea aduce pensii mai mari unor categorii de alesi locali vine la doar cateva zile de cand Camera- in calitate de for decizional- a votat pensiile speciale pentru parlamentari, proiectul legislativ trecand anterior de Senat.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version