Cauta

Paznic pentru Nicușor Dan, liberalii îl lasă din brațe. PSD dă prefectul Capitalei!

prefectura

Paznic pentru Nicușor Dan, liberalii îl lasă din brațe. PSD dă prefectul Capitalei!

S-a făcut marea împărțeală a funcțiilor de prefect între cele trei partide politice aflate la guvernare! Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid. PSD va da prefectul de București, a anunțat președintele PNL Florin Cîțu.

„Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid. Poate să existe una sau două excepţii, dar asta este regula de bază. (…) Aceasta a fost regula la care s-a ajuns până la urmă, vom încerca să compensăm în celelalte filiale cu alte funcţii. Există peste 140 de funcţii, numiri politice care vor fi făcute şi atunci cine nu ia prefect va avea o altă funcţie – secretar de stat şi aşa mai departe”, a afirmat Cîţu miercuri, la Parlament, după şedinţa coaliţiei.

Despre excepţiile de la această regulă, Florin Cîţu a precizat că acestea trebuie mai întâi discutate, iar apoi vor fi anunţate. Potrivit liderului liberalilor, în Capitală prefectul va fi de la PSD.

„Este nominalizarea pe care o face PSD”, a spus preşedintele PNL. În prezent, prefectul Capitalei este Alexandra Văcaru, numită în această funcție la începutul lunii octombrie. De asemenea, Cîţu a precizat că la Cluj va fi un prefect din partea Partidului Naţional Liberal.

Ultimele stiri

  • Extratereştrii încearcă să ia legătura cu Terra? Semnalul radio misterios ce vine din Univers la fiecare 53,8 minute
  • Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul și șansa de a-și decide propriul destin. Duminică, votați cu inima!
  • UPDATE. Explozie puternică la un magazin de bricolaj din Botoșani. PLANUL ROȘU, activat/Mai multe persoane, rănite – VIDEO
  • PSD bate recorduri la investițiile în infrastructură: bugetul Transporturilor, suplimentat cu 2,7 miliarde de lei
  • De la olimpic la matematică la repetent în administrație publică: materiile la care Nicușor Dan nu a luat examenul
  • L-au ucis pe „rapperul mascat”! „Artistul hip-hop al anului” – împuşcat mortal într-o reglare de conturi între găşti
  • Scandalul marilor magazine vs. producătorii români: PSD pune presiune pe Consiliul Concurenței să verifice abuzurile
  • Consumul privat a crescut cu aproape 10% în aprilie 2024, după măsurile Guvernului PSD care au dus la mărirea veniturilor românilor
  • Ce se întâmplă cu Joe Biden? Imaginile cu președintele SUA care au iscat nedumerire pe Internet – VIDEO
  • Culoar de zbor liber către SUA! Se decolează din România direct către America, prima dată după 20 de ani. Cât durează călătoria
  • Exit mobile version