Klaus Iohannis și-a pus semnătura, luni, pe patru decrete ce vizează tot atâția magistrați.
În așteptarea deciziilor ce se vor lua în cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență la nivelul Municipiului București, ședință care este în plină desfășurare la momentul de față, dar și până ca președintele să iasă la ora 18, în conferință de presă, s-a aflat că liderul de la Cotroceni a semnat patru decrete privind eliberarea din funcție a unui procuror și a trei judecători.
Conform comunicatului Administrației Prezidențiale, este vorba următoarele decrete:
”Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Ovidiu-Cosmin Glodean-Onescu, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg – pensionare, la data de 19 octombrie 2020;
Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Cluj a domnului Emil Belean – ca urmare a neacordării avizului anual pentru menținerea în funcție după împlinirea vârstei de 65 de ani – la data de 29 noiembrie 2020;
Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Mirela Sorina Popescu – pensionare, la data de 1 decembrie 2020;
Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj a domnului Marian Nicolae – pensionare, la data de 1 decembrie 2020.”
Ședință importantă în privința Capitalei
Pe de altă parte, foarte probabil, în orele următoare, când va ieși în fața presei, Klaus Iohannis va face referire la situația Capitalei, în contextul incidenței cazurilor COVID. DETALII AICI. Din câte anunțau, duminică seară, reprezentanții Prefecturii Capitalei, în cadrul ședinței de luni după-amiază ”se va constata încadrarea în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile și se vor hotărî, pe baza analizei prezentate de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, măsurile care se vor aplica, potrivit H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și pentru stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID- 19.”