Fundatia mosita de Traian Basescu a strans semnaturile necesare infiintarii unui partid care sa-i poarte numele: Miscarea Populara.
Presedintele Fundatiei, Marian Preda, a anuntat ca procedura de inscriere la tribunal va fi demarata in urmatoarele 10 zile: ”Am strans, pentru infiintarea partidului Miscarea Populara, peste 40.000 de semnaturi, intr-un numar de judete suficient de mare pentru a putea depune documentele de infiintare a partidului”.
Tot Marian Preda a precizat ca scopul inregistrarii noului partid este participarea la alegerile europarlamentare, scrutin la care Miscarea Populara si-a propus sa obtina ”mai mult de 5%”. Decizia de a debuta pe scena politica a fost luata in prezenta ”nasului” Traian Basescu. Acesta a declarat, la sfarsitul intalnirii cu reprezentantii Fundatiei, ca este nevoie de un ”vehicul politic” in vederea atingerii obiectivelor fixate (respectiv ”modernizarea statutului”) si ca el personal i-a incurajat in concretizarea unui astfel de demers.
[poll id=”541″]