AcasăPoliticaPartidul „Diana Șoșoacă”. Ea însăși

Partidul „Diana Șoșoacă”. Ea însăși

Alianța pentru Unirea Românilor s-a pierdut pe drum. În locul lui a răsărit Partidul „Diana Șoșoacă”. Diana Iovanovici-Șoșoacă, senator, precizez eu ca să n-avem vorbe că am ofensat-o la titulatură.

De principiu, Partidul „Diana Șoșoacă” se ocupă de politică. Face atmosferă politică, mai exact. Cu glas tare, cât mai tare. Și are un spirit de observație cum nu găsești la alt partid. Doamna -pardon, Partidul adică- a băgat de seamă că cei cu care vorbește nu au cultură juridică. Și, ca să fie bine înțeleasă, le-o spune cât mai des cu putință. Atât de des încât cu greu mai ajunge la subiect. Atmosfera a început să semene cu iarmaroacele de pe vremuri, când ieșea câte unul de după cortină și striga cât îl țineau plămânii că la femeia cu barbă e reducere 50 la sută până la 18 ani, iar după se intră doi pe-un bilet. Lume, lume, să te ții când se pornește Partidul să facă dreptate. Te trezești cu plângere penală de la Ea Însăși. Jumătate din discurs îi este ocupat cu numere de ordonanțe, legi, plus data promulgării, capitole și paragrafe, de abia îi mai rămâne timp să facă și enunțul. Dacă și-ar ține respirația până ajunge la miezul problemei, asistența ar cădea sufocată de nici Arafat nu ar mai avea ce să resusciteze.

Partidul „Diana Șoșoacă” reprezintă poporul. O parte din el, nu chiar tot, altminteri ar fi dezastru. Partea aia care se bucură că, în sfârșit, s-a născut cineva care să dea de pământ cu burghezia postdecembristă. Mai fac și alții chestia asta, dar nu au sonorul ei. Și nici agresivitatea expunerii. Și, bineînțeles, nu au parte nici de milițieni sau jandarmi ai moralității cu care să măture pe jos, așa cum numai în relatările ei se întâlnesc. De multe ori, pornirile politice răzbat de sub mileul pe care stă peștele de sticlă, în odaia bună, dezvăluind România pentru care luptă. Partidul „Diana Șoșoacă” se zbate pentru omul simplu, care nu pricepe cât de ușor e de dus de nas. Nu de doamna senator, ea n-ar face așa ceva, ci de conjuncturile politice ale vremurilor. Am văzut-o în niște poze cum simpatiza cu USR. Așa se spune, nu le-am făcut eu. Și ce dacă? Și ea, și USR vor să salveze România. Fiecare în felul lui. Discurs vulgar? Nu cred, vorbește pe limba celor care o înțeleg și cărora li se pare că oleacă de țâfnă dă bine la patriotism. Sau cum s-o fi numind el.

author avatar
Valentin Boeru
1.402 afisari

8 COMENTARII

  1. Un articol fain scris de Victor Pitigoi in Spotmedia.ro , ieri , 07-02-2021 , ora 12:45 : ” CUM AR FI SA IASA DRAGNEA MAINE DIN INCHISOARE ”. In finalul articolului este pomenit AUR .

  2. Cine poate avea încredere în Diana șoșoacă care în anul 2019 facea propagandă pt USR cum că ea cu ei votează și era haștag rezist anti PSD partid ce cîștigase alegerile și formase guvernul. Și zicea de jandarmerita batuta la 10 aug. ca nu are nimic…Iar acu e cu țara ..Ce metamorfozare?! Șoșoacă va fi o haștag rezist toata viața, eu nu cred in ce face ea acum circoteca asta.Brusc o lovi pe ea dragostea de țară și de români! nu-i mai place soroș!?

  3. Pitoresc personajul, dar are ceva de „prea ca la țară”.
    Încearcă să capteze atenția prin discursuri populist-mobilizatoare, speculând apetența unora pentru tradiții scoase pe tejghea și lăudate in gura mare. Nu uită, desigur, să-și etaleze patriotismul și hotărârea de a scăpa de toți „invechiții” din politică.
    De ce avem sentimentul unui „deja vù”? Pentru că in istoria recentă am mai văzut unii foarte vocali și hotărâți să schimbe si să salveze. E aceeași „partitură” interpretată in altă „cheie”.
    Așadar, pentru cine nu s-a născut ieri, nimic nou sub soare. Același exces de orice, care nu-ți dă voie să pleci „după fentă”.

  4. Cotidianul.ro , azi , 8 februarie 2021 , Cornel Nistorescu despre Sosoaca : ” Diana Sosoaca este ca un desert ! Ca un numar special de circ . Prostul rade la tipetele cucoanei , se delecteaza la grosolaniile ei si se mobilizeaza cand vede suba de berbec si Tricolorul pe umerii combatantei supraambalate . CE DEMONSTREAZA SOSOACA ? Ca tipul de discurs al lui Corneliu Vadim Tudor A DEGENERAT LA TOATE CAPITOLELE ( inclusiv la plamani !) cu inca zece masuri . SI LA CULTURA SI LA DEZACORDURI SI LA GROSOLANII SI LA TOATE . AU RAMAS DOAR TEMATICA SI TIPETELE . Cat a pierdut patriotismul romanilor cu circul lui Vadim Tudor ? In loc sa-l consolideze , Vadim l-a dus in derizoriu si in humor grotesc . SOSOACA MERGE MAI DEPARTE . Te face sa te simti prost cu orice accent patriotic . FEMEIA NU SE MULTUMESTE CU ORACAIELILE SI CU PUSUL POALELOR IN CAP ! Transmite si in direct pentru toti cei care isi usca desuurile pe Facebook! LA MODUL GROSOLAN , EA JOACA ROLUL MAHALAGIOAICEI DISPUSE SA PORNEASCA GEAMPARAUA CARTIERULUI LA NIVEL DE TARA SI PE ORIUNDE ARE CLIENTI . In piata , la carciuma , in Parlament , la televizor , acolo unde armata de gura casca este mult mai numeroasa . A DEVENIT UN FEL DE VEDETA DE MAHALA DUSA DE LANT PE LA TOATE EMISIUNILE , CA SA FACA SPOR DE AUDIENTA . Ca Hit-hit popa pe Tik Tok , ca Mitica in lumea fotbalului , ca Funar in anii 90 . Probabil ca toti isi imagineaza ca madama este NOUA CISTERNA DE PATRIOTISM A ROMANIEI . NIMIC MAI PAGUBOS ! SOSOACA ESTE CIRCARUL CU VOCE AMPLA RIDICAT DEASUPRA TARII, cel care a preluat un subiect drag celor mai multi romani si IL TRAMBALEAZA PE TOATE NOTELE GROSOLANIEI SI ALE VULGARITATII IN SCOPUL DE A DEVENI PORTRET PRINCIPAL IN FRUNTEA UNUI PARTID CARE NU S-A DUMIRIT , INCA , INCOTRO S-O APUCE . Preluand o parte dintre notele spiritului romanesc si impachetandu-le in toale si cuvinte de suflet , EA INCEARCA SA SPECULEZE TRADITIA SI ISTORIA ROMANIEI . PENTRU EA , nu pentru cei care au votat-o ! ”

  5. Marlanimea animalizata din tara sa se dea de-a tumba a reaparut animalul sovietic, in fusta. O scarba mai mare ,o palma mai grea pe obrazul tatii nici ca mai exista ! Partidul „Diana Șoșoacă”. Ea însăși

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger