Declarația Parlamentului României cu privire la situația din Ucraina, publicată în Monitorul Oficial, cuprinde, pe lângă condamnarea agresiunii rusești, și o referire timidă la încălcarea drepturilor românilor din această țară. Documentul forului legislativ românesc contrastează flagrant cu cel emis în 1991, când parlamentarii de atunci condamnau ferm anexarea abuzivă a teritoriilor româneşti de către fosta U.R.S.S.
În actualul context geopolitic, când imaginea ucrainenilor se identifică cu luptătorii-eroi și victime ale agresiunii rusești, chiar și o mică aluzie la problemele românilor din teritoriile istorice românești pare un act de curaj. Cam așa am putea interpreta Declarația Parlamentului României cu privire la situația din Ucraina, publicată în Monitorul Oficial din 28 februarie. După ce condamnă, regulamentar, invazia rusă, Parlamentul amintește, totuși, de situația dificilă a comunității românilor din Ucraina.
”Reamintim faptul că în Ucraina trăiește o numeroasă comunitate etnică românească, care contribuie la bogăția și diversitatea societății ucrainene și reprezintă o solidă punte de legătură între țările noastre. Membrii comunității etnice românești au fost și sunt cetățeni loiali și fideli ai Ucrainei, care își înțeleg obligațiile care le revin prin acest statut. În egală măsură, la fel ca toți ceilalți cetățeni ai Ucrainei, au așteptări firești și legitime ca drepturile lor să fie pe deplin respectate. Parlamentul României exprimă convingerea că avansarea Ucrainei pe calea reformelor democratice, a statului de drept și a apropierii de Europa va facilita împlinirea plenară a tuturor acestor deziderate. În acest context, Parlamentul României reafirmă sprijinul ferm pentru aspirațiile europene și euroatlantice ale Ucrainei”, se arată în declarația oficială. Aluzia parlamentarilor este făcută la adresa interzicerii drepturilor minorității românești de a avea învățământ, cultură și religie în limba maternă, drepturi anihilate anul trecut, în mandatul aceluiași președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Nimic nu s-a schimbat
De-a lungul ultimilor 30 de ani, dialogul dintre Ucraina și România nu a condus la niciun rezultat. Vrem sau nu vrem să recunoaștem, ucrainenii au fost permanent într-un război rece cu România, iar cei 500.000 de români de pe teritoriile istorice anexate Ucrainei nu au avut niciun drept. Despre demersurile diplomatice din 1990 până în prezent nu se pot spune prea multe. Cert este că singurul moment în care România și-a expus foarte clar poziția față de Ucraina a fost în 1991, când Parlamentul României de atunci respingea, ferm, Referendumul din Ucraina de la 1 decembrie 1991.
”Parlamentul României a luat cunoștință de hotărârea autorităţilor de la Kiev de a organiza la 1 decembrie 1991 un referendum asupra independenței Republicii Ucraina. Având în vedere că acest referendum ar urma să se desfăşoare şi pe teritoriile româneşti – Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei, Parlamentul României declară solemn că aceste teritorii au fost rupte din trupul țării, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul şi neavenit, ab initio, de U.R.S.S. la 24 decembrie 1989 şi de Parlamentul României la 24 iunie 1991. Desigur, este dreptul Ucrainei să organizeze un referendum pentru independența sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privința teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei şi sunt de drept ale României”, se arăta în Declarația Parlamentului României, publicată în Monitorul Oficial din 29 noiembrie 1991.
Negocieri care nu au mai avut loc
Parlamentul României din 1991 a cerut statelor ca recunoașterea independenței Ucrainei de către celelalte state să nu se extindă asupra teritoriilor românești. Totodată, forul legislativ a solicitat Guvernului să înceapă de urgență negocieri cu autorităţile de la Kiev în problema teritoriilor româneşti anexate cu forța de U.R.S.S. Negocieri care, evident, nu au mai avut loc.