Cauta

Parlamentul a adoptat Declaratia prin care se solicita demisia presedintelui

Alesii au votat, cu 344 de optiuni in favoarea acestui demers, Declaratia prin care se cere demisia sefului statului, in urma scandalului in care este implicat fratele sau.

Parlamentul a adoptat Declaratia prin care se solicita demisia presedintelui - Ziarul NationalCu 344 voturi “pentru”, niciun vot “impotriva” si 17 abtineri, Declaratia prin care se cere demisia lui Traian Basescu a fost adoptata, miercuri, de catre parlamentarii reuniti in plenul comun al celor doua Camere. Mentionam ca democrat-liberalii si membrii PMP nu au fost prezenti in sala in momentul votului. “O majoritate covarsitoare. Niciun vot impotriva, nimeni nu a vrut sa se solidarizeze cu Traian Basescu”, a fost reactia premierului, la aflarea deciziei Parlamnentului.

“Avand in vedere atingerea grava si iremediabila adusa institutiei prezidentiale prin implicarea fratelui presedintelui in fapte de coruptie extrem de grave, precum si relatia acestuia cu persoane care apartin unor grupuri de crima organizata foarte periculoase care au fost folosite in interes electoral si de catre presedintele Romaniei, luand in considerare implicarea aflarii adevarului si infaptuirii actului de justitie prin invocarea imunitatii presedintelui Romaniei in mai multe cazuri aflate in cercetare, in scopul garantarii prestigiului si independentei justitiei in fata cetatenilor Romaniei prin eliminarea oricarei suspiciuni de influentare sau favorizare a apropiatilor de catre presedintele tarii, persoana a carui atributie constitutionala este numirea sau revocarea din functie a magistratilor, precum si a conducatorilor parchetelor si instantelor de judecata, tinand cont de realitatea politica la nivel regional si european si ingrijorati de impactul imens pe care scandalul legat de implicarea presedintelui Romaniei il are in planul credibilitatii statului roman, (…), in conformitate cu textul Constitutiei Romaniei si cu Regulamentul activitatilor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, adopta prezenta declaratie politica: Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, nu mai este indreptatit sa asigure prestigiul, independenta si legitimitatea functiei prezidentiale, motiv pentru care sa-si asume de indata demisia din functia de presedinte al Romaniei”, se arata in textul Declaratiei citite, miercuri, in plen.

Va reamintim ca seful statului a anuntat, in urma cu doua zile, ca nu va demisiona din fucntie in urma mult-mediatizatului caz in care este implicat fratele sau, acuzat de trafic de influenta. Mircea Basescu a fost arestat preventiv. Mai mult, seful statului a sustinut ca nu a fost informat de servicii despre cazul “Mirca Basescu-Sandu Anghel (Bercea Mondial)”.

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version