Palatul Cotroceni, cucerit: CCR decide, Nicușor aprobă, Anastasiu profită!

În România, statul de drept moare nu de gloanțele rușilor, ci este asasinat cu o simplă ștampilă. Ultima lovitură? Curtea Constituțională, această instituție care de mult nu a mai servit cetățeanul, a decis că declarațiile de avere ale angajaților publici trebuie… secretizate. Hotărârea CCR a venit la fix trei zile după ce Dragoș Anastasiu – proaspăt aterizat în fotoliul de consilier prezidențial al lui Nicușor Dan – s-a plâns public că e prea greu să trăiești cu toate buzunarele la vedere.

Ironia este că exact acești „luptători pentru meritocrație” se tem cel mai tare de lumină. Iar „președiintele ales” ce face? Rămâne taciturn, docil, absent total din peisaj. Nicușor strânge mâini în timp ce în jurul său se instalează la butoane, cu zâmbetul pe buze, o adevărată rețea de interese ascunse și cu foame de putere.

Anastasiu, consilierul care nu are chef de întrebări

Om de afaceri, manager, expert în turism – biografia sa este lungă și grea ca o listă de calități scrisă de un PR plictisit. Dar ce nu spune CV-ul lui Dragoș Anastasiu este frica profundă pe care o are față de principiile de bază ale unui stat democratic: transparența, responsabilitatea publică, integritatea. Abia numit consilier al președintelui, omul s-a simțit lezat în intimitate: cum adică să își facă publice interesele și averea? Ce-i asta, democrație pe stil nou? Că el o înțelegea altfel…

Trei zile mai târziu, CCR, mânată de aceeași inspirație divină care a ordonat anularea alegerilor prezidențiale, decide că da, este prea dureros pentru domnii funcționari să fie obligați să se supună acestor „umilințe birocratice”. Că doar nu vrem să-i streseze opinia publică, nu? Coincidența este atât de grosolană încât nici măcar nu mai poți vorbi de subtilități. „Sistemul” nu mai mimează decența, își execută mișcările ca într-un meci de șah în care pionii au decis singuri că se pot mișca în orice direcție vor ei și oricâte pătrățele au chef.

Și, apropo, ce îl recomandă exact pe Anastasiu să fie consilier special al președintelui? Experiență în relații internaționale? Cunoștințe de politică externă? Vreo expertiză în geopolitică? Nici vorbă! Omul a fost plasat pe „relația cu mediul de afaceri – Departamentul Politici Economice și Sociale”, adică un fel de „Sunt și eu aici, să mai fac niște învârteli și combinații”.

Nicușor Dan și Ilie Bolojan tot repetă că trebuie să reglementăm, să aducem claritate, să dăm semnale. Păi, perfect! Începeți prin a-l da afară pe Anastasiu! Debarasați-vă de acest consilier hrapăreț, dați un exemplu clar românilor: „Uite, am prins oportunistul și l-am executat”! Dar, ce să vezi, nu pleacă și nici n-o să plece. Că doar nu se lasă câinele dus de la măcelărie, corect?

Dan Șucu – de la mobilier la mobilizare

Alt personaj care se insinuează, pe tăcute, în jurul lui Nicușor Dan. Dan Șucu, antreprenor și jucător din umbră, a reușit să își planteze „săgeata”, pe Rareș Burnete, în funcția de consilier special al președintelui României. Dintr-o dată, Cotroceniul devine teren de vânătoare pentru grupurile de influență. Nu mai contează cine este ales, ci cine are acces.

Rareș Burnete, omul lui Șucu, nu e un nume oarecare. Apropiații acestui „tânăr competent, băiat bun” îl descriu drept intermediarul potrivit în ascensiunea acestei noi rețele care își marchează teritoriul în liniște, profitând de pasivitatea președintelui; Nicușor Dan s-a obișnuit, deja, cu rolul tot mai comod de marionetă.

Și așa ajungem și la punctul nevralgic: Nicușor Dan. Omul care și-a construit imaginea cu sloganuri ca „lege, ordine, merit” și care a promis că nu cunoaște înțelesul neaoș al cuvântului „compromis”, ce face acum? Îi ține poarta larg deschisă „Sistemului”.

În jurul fostului primar general al Capitalei se instalează o gașcă nouă – poate cu fețe mai curate, poate cu CV-uri mai lustruite, dar cu aceeași poftă neostoită: influență, acces, impunitate. Nici nu s-a scurs prima lună de când românii l-au votat cu încredere și speranță că Nicușor trădează, deja: tace părtaș, nu reacționează la secretizarea declarațiilor de avere, nu pune întrebări când noi baroni din România trimit emisari în biroul lui.

Oare Nicușor Dan nu înțelege – sau, mai grav, nu vrea să înțeleagă! – că, în politică, tăcerea este tot o formă de complicitate?

Și românii? Ei când contează?

În timp ce „Sistemul” își instalează oamenii, iar CCR sapă temeinic la temelia țării, România reală se îneacă. La propriu. Săptămâna trecută, sute de gospodării au fost luate de ape și sate întregi au rămas izolate; disperați, oamenii au așteptat în zadar un semn de la statul român.

Și ce făcea, între timp, statul? Ah, semna! Nu pentru ajutoare către sinistrații din Botoșani, Vrancea sau Olt, ci pentru un ajutor de 18 milioane de euro acordat Ucrainei. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, zâmbea larg și semna senin că dă îi 18 milioane lui Zelenski din banii românilor. Lăsăm și noi aici câteva întrebări simple, care nu se mai aud în tropotul cinismului din Parlament, dar sunt pe buzele a milioane de amărâți: Pe când și un ajutor pentru românii voștri, dragi politicieni? Când vor deveni și ei o prioritate? Ce ar trebui să li se întâmple ca să apară și românii într-o conferință de presă, în vreun buget de urgență, într-un gest de empatie?

Dar, poate că întrebăm greșit. Poate că România reală nu aduce puncte în sondaje, nu apare pe CNN, nu generează suficient capital de imagine extern. Poate că satele sinistrate nu sunt la fel de fotogenice precum discursurile despre „stabilitate regională” și „solidaritate cu poporul ucrainean”.

Așa arată cinismul politic: generozitate la export și indiferență de import!

România, capturată cu vorbe dulci

Capturarea lentă și sigură a unei țări se face nu cu bocanci roșii și tancuri, ci cu zâmbete, funcții și „consilieri speciali”.

În timp ce românii stau cu apa în casă și grija la prețurile alimentelor, „Sistemul” mută liniștit. Își plantează pionii la Cotroceni, CCR dă legi pentru „protecție internă”, iar Predoiu face pe darnicul, dar cu banii românilor. „Statul paralel” s-a rafinat, nu mai trage sfori în întuneric. Acum vine cu nume noi, cu PR bun, cu discursuri smart și costume slim fit. Te asigură că vrea doar binele țării, dar se teme de declarația de avere ca de o radiografie la medic. Se bate pe burtă cu „statul de drept”, dar trage perdelele la ferestre.

Ce vedem azi este începutul unei capturi. Soft, elegantă, cu vorbe dulci și consens aparent, dar eficientă și al naibii de periculoasă. În mod ironic, din omul care a promis să scape Bucureștiul de „Sistem”, Nicușor Dan dă impresia că a sfârșit prin a-i ceda biroul de președinte.

Pericolul este ca Dan Șucu și Dragoș Anastasiu să fie doar începutul, adică pionii trimiși să testeze terenul, să-și pună oamenii la butoane, să simtă gustul puterii. În ritmul ăsta, negreșit vor veni și alții! „Statul paralel” nu pierde vremea, se mișcă rapid, eficient, tăcut. Nu stă la ușă, nu cere permisiunea de a intra și în niciun caz nu aduce flori când trece pragul Palatul Cotroceni. El intră direct, trage scaunele și împarte funcții.