„Cea mai mândră moștenire a mea va fi aceea de pacificator și unificator”, a promis Donald Trump în discursul său inaugural din 20 ianuarie.
Totuși, președintele american nu este întruchiparea porumbelului păcii. A susținut în mod repetat că SUA ar trebui să recupereze Canalul Panama și să preia Groenlanda. Dar, în același timp, continuă să facă presiuni pentru negocieri de pace în Ucraina și semnalează deschidere pentru un nou acord nuclear cu Iranul.
În cele din urmă, dacă Trump poate fi un ”peacemaker” va depinde în mare măsură de el însuși, în special de dorința de a persevera prin discuții dificile și critici, în loc să renunțe și să revină la o atitudine beligerantă.
În ceea ce privește Israelul și Palestina, Trump spune că urmărește pacea, dar nu este evident. Corect, sprijinul său în planul de încetare a focului structurat de administrația Biden pentru Fâșia Gaza a fost esențial pentru a determina guvernul Netanyahu să-l accepte în cele din urmă.
În aparență, Trump împărtășește credința lui Joe Biden că o normalizare israeliano-saudită poate pacifica relațiile dintre statul ebraic și palestinieni. Dar nu se poate numi un plan de pace, mai ales după ce a propus strămutarea a 2 milioane de palestinieni din Gaza înainte de a reamenaja zona în „Riviera Orientului Mijlociu”.
Ca și în cazul Acordurilor Abraham, Trump pare mai interesat să genereze beneficii pentru clienții SUA – Israelul și Arabia Saudită acum – decât să obțină ceva pentru Palestina.
Tranzacționistul neoimperialist
Diferiți comentatori insistă asupra faptului că Trump a câștigat alegerile datorită promisiunii sale de a pune capăt războaielor din străinătate. Problema este că trebuie să le onoreze în timp ce Ucraina și Orientul Mijlociu prezintă un set de obstacole, alături de provocările geopolitice.
O parte din rezistanța la agenda de pace a lui Trump ar veni probabil și din interiorul Americii. Opoziția din Congres ar putea genera dificultăți, dacă, de exemplu, democrații decid să blocheze numiri sau cheltuieli pentru a modela un acord cu Ucraina.
Pe plan extern, chiar și aducerea părților beligerante la masă poate dura luni de discuții sau mai mult, iar apoi negocierile pot continua pe termen nelimitat. Acordul cu Iranul a necesitat peste un an de negocieri intense. O încetare a focului între Ucraina și Rusia, ca să nu mai vorbim de un adevărat acord de pace, ar putea dura ani de zile.
Trump pare nepotrivit pentru a tolera acest tip de diplomație răbdătoare. Este adesea numit un tranzacționalist, dar de cele mai multe ori a fost unul superficial; mai interesat de publicitatea și de lumina reflectoarelor asociate încheierii unei înțelegeri decât de substanța acesteia.
Ultimatumurile impulsive și propunerile radicale pot îndepărta părțile interesate din SUA și din străinătate, distrugând coalițiile necesare pentru promovarea unor posibile negocieri și acorduri.
Cel putin, începutul neoimperialist al mandatului lui Trump ridică îndoieli cu privire la capacitatea sa de a rămâne concentrat asupra moștenirii pașnice pe care pretinde că o dorește.