Relațiile Statelor Unite cu națiunile arabe navighează pe mări furtunoase în aceste zile. Fiecare mișcare unilaterală a Washingtonului erodează și mai mult echilibrul delicat stabilit după Războiul Rece.
Propunerile recente ale lui Donald Trump cu privire la Gaza – relocarea forțată a palestinienilor, controlul SUA asupra enclavei, transformarea acesteia în „Riviera Orientului Mijlociu” – au stârnit o respingere unanimă într-o lume arabă altfel fracturată.
Președintele Egiptului a condamnat ferm orice transfer de populație în Sinai, evocând spectrul refugiaților din 1948. Iordania, unde palestinienii reprezintă aproape 60% din populație, a avertizat cu privire la o criză ireversibilă de identitate, notează Modern Diplomacy. Chiar și Arabia Saudită, angajată într-o relație strategică cu SUA în ceea ce privește programul nuclear al Iranului și Acordurile Abraham, și-a reafirmat angajamentul față de Ierusalimul de Est ca viitoare capitală palestiniană.
Aceste reacții nu sunt doar sentimentalisme învechite; ele dezvăluie o anxietate existențială. Folosind Gaza drept monedă de schimb geopolitic, Trump nu amenință doar un teritoriu, ci atacă una dintre ultimele narațiuni unificatoare ale lumii arabe, deja slăbită de războaie civile, revolte eșuate și influența în creștere a Iranului.
Dacă propunerile lui Trump s-ar materializa, chiar și parțial, ar stabili un precedent cu repercusiuni imprevizibile. ”Pacificatorul” s-a rupt de principiile diplomatice consacrate, adoptând o strategie tranzacțională în care interesele naționale imediate eclipsează orice logică multilaterală.
Criza dezvăluie un adevăr adesea trecut cu vederea: problema palestiniană nu este doar un conflict teritorial, întruchipează o luptă pentru recunoaștere, o căutare a demnității care transcende granițele. Când Trump spune că vrea să „rezolve problema o dată pentru totdeauna”, el ignoră faptul că pentru milioane de arabi – din Maroc până în Irak – Palestina a devenit simbolul propriei lor neputințe în fața unei ordini occidentale percepute ca fiind nedreaptă.
Deocamdată, SUA nu se bazează pe o intervenție militară deschisă, ci pe o eroziune lentă a principiilor dreptului internațional – dreptul la întoarcere, suveranitatea teritorială și interzicerea deplasărilor forțate. Dacă Gaza cade, cine poate spune că Cisiordania, Ierusalim, Sinai sau chiar Înălțimile Golan vor fi cruțate?
În acest context, stabilitatea Orientului Mijlociu nu poate fi impusă prin decizii unilaterale, detașate de realitățile locale și de moștenirile istorice care modelează echilibrele regionale. Trump ar trebui să știe că lumea arabă nu este terenul de joc al Statelor Unite.