Pace în Orientul Mijllociu? Soluția cu trei state

Respingerea israeliană a soluției celor două state pentru conflictul cu palestinienii este „inacceptabilă”, a declarat recent Antonio Guterres, secretarul general al ONU. Cu toate acestea, după treizeci de ani de negocieri și dispute, este foarte îndoielnic dacă urmărirea unui stat palestinian independent în „inima” Israelului este fezabilă și, prin urmare, va duce la pace.

Orientul Mijlociu este măcinat de războaie. Orice concesie teritorială făcută unui stat palestinian suveran va fi în mod inerent în detrimentul Israelului. Cu cât Palestina este mai mare și mai viabilă, cu atât statul ebraic devine mai mic și mai slab.

În plus, notează Modern Diplomacy,  un stat palestinian situat în mod nefavorabil între Israel și râul Iordan, suprapopulat și slab din punct de vedere economic, va avea întotdeauna tendința de a se extinde „de la râu la mare”. Inevitbil,  o soluție cu două state reprezintă o amenințare existențială pentru Israel și nu este potrivită pentru a servi drept bază pentru o propunere de pace.

Federația palestiniano-iordaniană

O abordare mai constructivă a conflictului ar trebui să se concentreze în primul rând pe securitate, mai degrabă decât pe realizarea păcii, așa cum s-a încercat de la Acordurile de la Oslo din 1994. Numai într-un mediu sigur și stabil, palestinienii și israelienii pot avansa spre pace fără a risca ca procesul să fie perturbat de agresiunea extremiștilor din ambele părți.

Deoarece coexistența pașnică în cadrul unui singur stat democratic (soluția cu un singur stat) și, de asemenea, o soluție cu două state nu pot îndeplini această cerință, poate că o soluție cu trei state ar putea duce la pace prin securitate.

Acest scenariu presupune o a treia parte, neutră, care compensează Israelul pentru pierderea teritoriului palestinian – și, prin urmare, pentru pierderea „profunzimii strategice” – cu garanții de securitate credibile.

În cazul în care Iordania vecină(în pace cu evreii din 1994) este implicată într-un acord de pace, Israelul va putea transfera toate teritoriile palestiniene către o viitoare federație palestiniano-iordaniană. Acest lucru le acordă palestinienilor dreptul la autodeterminare în cadrul propriului lor stat.

Dar, pe măsură ce controlul militar asupra teritoriilor palestiniene trece la guvernul federal din Amman, Iordania (prietenoasă) va fi capabilă să garanteze securitatea Israelului suficient pentru a face posibilă pacea.

Granița estică vulnerabilă a Israelului din 1948 va fi apoi protejată pe deplin de cooperarea iordaniano-israeliană în materie de securitate. Deoarece această cooperare are deja loc cu succes la sud de Cisiordania, ar trebui să dea Israelului suficientă încredere pentru a renunța la teritoriile palestiniene.

Totodată, un stat palestinian în cadrul unei federații palestiniene-iordaniene va avea suficientă viabilitate economică pentru a nu fi nevoit să emită pretenții suplimentare asupra teritoriului israelian.

Răposatul rege Hussein al Iordaniei a fost cel care a pledat pentru o soluție cu trei state încă din 1972, dar nu a primit suficient sprijin din cauza dușmăniei israeliano-iordaniene de la acea vreme.  Acum, când Israelul și Iordania se bucură de relații pașnice, este timpul să pună din nou pe masă acest plan.

Și alte blocaje pot fi abordate prin planul Hussein. Dacă Egiptul – care are relații bune cu Israelul din 1979 – preia controlul asupra Fâșiei Gaza, teritoriul palestinian ar putea fi pacificat și dezvoltat economic.

Numai dacă procesul de pace este protejat în cadrul unei structuri stabile a unei soluții cu trei state, atât israelienii, cât și palestinienii vor putea să lucreze pentru o pace durabilă.