AcasăPoliticaOrganizația de partid a lui Beianu îl vrea demis pe managerul Cătălin...

Organizația de partid a lui Beianu îl vrea demis pe managerul Cătălin Lupu de la Direcția de Asistența Socială – VIDEO 

Organizația de partid a lui Beianu îl vrea demis pe managerul Cătălin Lupu de la Direcția de Asistența Socială 

Neputând sa-l demită fără motiv, Dumitru Beianu, Președinte al Consiliului Județean Giurgiu, îi propune lui Cătălin Lupu, Manager al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, să participe  la un concurs măsluit, în care să preia postul de Director Adjunct.

Îi propune un post inferior, pentru a-și putea aduce proprii oameni în posturile cheie, care să răspundă la ordine și să cheltuiască peste 10 milioane de lei după interesele și ordinele sale.

Aceasta este o nouă ilegalitate comisă de Președintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, care învârte banii și funcțiile publice după bunul său plac. 

Cătălin Lupu nu a fost de acord să-și dea demisia din funcția de manager și să facă astfel jocul lui Beianu. A dat dovadă de curaj și onestitate refuzând intrarea în grupul de interese ale organizației politice de la Giurgiu a lui Beianu, făcând publice dovezile privind corupția existentă, cunoscută de majoritatea cetățenilor și a autorităților.

Se pare că Dumitru Beianu are o atracție specială spre fraudarea fondurilor europene, acesta fiind cercetat în mandatul precedent de DNA tot în legătură cu investițiile din județ care au fost finanțate din fonduri europene, așa cu arată presa locală.

Beianu a făcut mari eforturi ca să transfere 10.880.000 lei către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu și acum vrea să-și instaleze omul său în funcția de manager, pentru a dispune după bunul plac de acești bani.

Conform unei hotărâri recente adoptate de Consiliul Județean Giurgiu, hotărârea nr. 113 din 25.05.2021, privind rectificarea bugetului propriu de venituri și cheltuieli al Județului Giurgiu pentru anul 2021, se alocă suma de 10.880.000 lei tocmai pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu: pentru cheltuieli personal de 7.480.000 lei  și pentru cheltuieli materiale de 940.000 lei. Aceeași direcție în care învârte și funcțiile după bunul plac și organizează concursuri măsluite pentru ocuparea posturilor.

Transferul ilegal de către Dumitru Beianu a peste două milioane de euro prin schimbarea destinației acestor fonduri și inducerea în eroare a consilierilor locali pentru votarea hotărârii de consiliu județean pentru acest transfer ilegal este întregit de o nouă ilegalitate privind măsluirea postului de la Direcția de Asistență Socială, tocmai acolo unde a ajuns transferul ilegal și de unde trebuiau cheltuiți banii în interesul organizației de partid.

Banii pe care îi distribuie provin din încasarea redevenței plătite pentru gestiunea serviciului de operare a Centrului de Management al Deșeurilor Fratești, și ar trebui să fie destinați Fondului de întreținere, înlocuire si dezvoltare, pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene, conform legii în vigoare și a documentației de atribuire a Contractului de delegare.

CMID Frătești este un proiect de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene iar constituirea Fondului de întreținere, înlocuire și dezvoltare reprezintă o obligație în sarcina CJ Giurgiu, și nu o opțiune, în funcție de bunul plac al domnului Beianu, care dispune de banul public după cum consideră dânsul.

author avatar
Andrei Coman