Vizita „de lucru” a lui Nicușor Dan la Paris nu a fost nici protocolară, nici decorativă. Mai degrabă am asistat la o lecție de subordonare geopolitică predată cât se poate de profesionist și ambalată franțuzește într-un „déjeuner de travail”. Dincolo de meniuri și zâmbete, Bucureștiul a primit o foaie de parcurs clară: cine conduce Justiția, cine controlează serviciile secrete și câtă suveranitate mai avem voie să mimăm la televizor, pe la emisiunile de analiză.
Nicușor Dan a mers cu treabă la Paris. Atât de importantă a fost deplasarea asta încât Emmanuel Macron a găsit de cuviință să o înghesuie într-un biet déjeuner de travail. Aceasta este formula diplomatică perfectă pentru situațiile în care nu ai timp de politețuri inutile și nici chef de iluzii suveraniste. Un prânz rapid, niște instrucțiuni clare, apoi, fiecare la treaba lui! Gazda a decis ce și cum trebuie să se întâmple la București, iar musafirul va executa.
Franța dictează tot. Pentru moment
Ziarul „Național” este în măsură să vă dezvăluie că „foaia de parcurs” primită la Paris nu lasă loc de interpretări: până la finalul lunii februarie, Nicușor Dan trebuie să bifeze numirile-cheie în stat. Șefi noi la DNA și Parchetul General, dar și schimbări majore la vârful SRI și SIE. Nu e o recomandare, ci mai degrabă un termen-limită impus de francezi.
Să fie limpede: aceste schimbări și numiri nu îi aparțin lui Nicușor Dan. Ele nu sunt rodul unei analize interne, nu vin dintr-o viziune prezidențială și nici măcar nu exprimă vreo strategie națională. Pur și simplu, acesta este rezultatul direct al „consultării” de la Paris, rolul rezervat președintelui României fiind unul strict administrativ: să pună semnătura pe documente, la momentul potrivit.
Informațiile noastre indică limpede direcția: Marius Voineag va cădea de la conducerea DNA, iar Gabriel Vlase va fi zburat din fruntea SIE. La SRI, lucrurile sunt și mai „elegante”: se va unge un director civil, conform doleanțelor exprimate explicit. Ale cui? Nu e greu de ghicit. Ale celor care, de la Paris, știu mai bine cum trebuie „reformat” statul român. Putem spune că unii au interesul ca structurile de forță ale României să fie predictibile, docile și perfect compatibile cu agenda occidentală dominantă, mai precis cu cea franceză? Deocamdată, da, încă mai putem spune asta.
Ce vedem acum nu este o reformă în interiorul „Sistemului”, ci mai degrabă o preluare de control.
Totul se înscrie în ofensiva agresivă a taberei ONG-iste care a capturat Palatul Victoria. După ce au pus mâna și pe Palatul Cotroceni, „reziștii” au decis că este momentul să se dea lei și-n „Pădure”. Serviciile, Justiția, informația – totul trebuie aliniat, sterilizat ideologic și pus sub control.
Cu puterea executivă într-un buzunar și cu cea judecătorească în celălalt, cine le mai poate sta în cale? Presa liberă? Serios? Bruxellesul are deja pregătit – și, dacă memoria nu-mi joacă feste, deja votat – proiectul de control asupra mass-media, ambalat frumos sub pretextul luptei împotriva „dezinformării”. Cu alte cuvinte, cine nu cântă după partitură, devine pericol public. Așa se disciplinează vocile incomode. Despre ce mai vorbim, de fapt?
Revin, însă, căci mă văd nevoit să insist pe un adevăr incomod: numirile la DNA, Parchetul General, SRI și SIE vor fi făcute exact așa cum s-a stabilit la Paris! Atenție, Franța nu va fi „consultată”, Franța deja a decis! Calendarul a fost stabilit, iar termenul-limită primit de Nicușor Dan – finalul lunii februarie – nu este negociabil. Președintele nostru joacă rolul curierului, el nu este arhitectul acestor mutări.
Înțelegerea Trump-Putin decide soarta României
În acest context, devine tot mai clar că România a ieșit definitiv de sub influența Americii. Dar, paradoxul este că s-ar putea să iasă și de sub cea a Franței, dacă ne uităm atent la noua înțelegere dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Întâlnirea din Alaska a fost mai mult decât un summit: a fost o reîmpărțire a sferelor de influență în Europa.
Ucraina, Orientul Mijlociu, sancțiunile împotriva Moscovei, cooperarea în zona arctică – toate indică un lucru clar: SUA și Rusia decid împreună marile direcții. Europa este doar decor, așteaptă și comentează în antecameră. Statele mici, fără greutate strategică reală, sunt mutate dintr-o barcă în alta, în funcție de interesul marilor jucători. Aceste țări nu aleg, ci așteaptă să li se spună în ce barcă urcă.
România riscă să fie mutată din barca Franței într-una mai mică, mai instabilă, în funcție exclusiv de interesele celor două mari superputeri.
La așa înțelegeri făcute la nivel înalt, e clar că Bucureștiul și-a pierdut dreptul de a mai fi o voce. Nu mai negociază, doar execută. Suveranitatea României a devenit un concept bun de pomenit la discursuri festive. În realitate, statul român a acceptat rolul de figurant disciplinat. Întrebarea care contează nu mai este cine conduce România. De fapt, ar trebui să ne intereseze cât de mult va mai conta dacă barca în care o să fim urcați va lua apă.
