Cauta

Orban, somat de Ciolacu: „Trebuie să informezi urgent Parlamentul dacă se impune amânarea alegerilor locale”

Marcel Ciolacu

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, îl somează pe premierul Ludovic Orban să spună urgent dacă se impune amânarea alegerilor în contextul actualelor date epidemiologice.

Social-democratul cere totodată și un anunț ferm privind posibilitatea deschiderii școlilor din septembrie. „Ludovic Orban trebuie să informeze urgent Parlamentul dacă a scăpat de sub control pandemia și se impune amânarea alegerilor locale și deschiderea școlilor!”, i-a transmis, sâmbătă, Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

„Septembrie vine cu aceste două mari provocări, iar Orban nu se mai poate ascunde la nesfârșit în spatele propriilor interese electorale. Trebuie să le spună românilor ce are de gând! Sunt răspunsuri care trebuie date acum, nu în ultima zi, așa cum a făcut în toată această perioadă, când a lăsat vid legislativ de două ori din cauza incompetenței și delăsării Guvernului său.

Orban trebuie să lase bâjbâiala și să spună clar, cu date exacte, care este situația epidemiologică și care este perspectiva. Se deschid sau nu școlile?! Se fac sau nu alegeri?! Sănătatea românilor și soarta copiilor noștri nu pot fi tranzacționate electoral”, a mai scris social-democratul, pe Facebook.

Premierul Orban: „Nu se pune problema amânării alegerilor locale”

Premierul Ludovic Orban spune că, în acest moment, nu se pune problema amânării alegerilor locale, programate pentru 27 septembrie. „Deocamdată, nu am această intenție. Preocuparea noastră principală este să ne moblizăm la capacitatea maximă pentru a opri răspândirea epidemiei. Deocamdată, este prematur să vorbim despre o amânare a alegerilor locale. Vom face o evaluare profesionistă a riscului epidemiologic existent pentru fiecare tip de activitate în campania electorală și organizarea votului.

Se poate face o campanie electoală care să evite adunările publice, să evite contactul direct, apropiat, se poate face campanie în spații deschise, în media, online. Se pot organiza secțiile de votare și procesul de votare astfel încât să nu existe riscul de transmitere a virusului. Deocamdată, la acest nivel de noi cazuri diagnosticate pozitiv încă nu ne gândim la așa ceva”, a declarat, joi, Ludovic Orban.

Ultimele stiri

  • Cea mai bună alegere din Europa pentru investitorii financiari
  • BREAKING NEWS. Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu
  • Răzvan Lucescu – titlul de campion cu cel mai înalt grad de dificultate
  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Exit mobile version