Se vorbește de câteva luni de moțiunea de cenzură. Pe măsură ce trecea timpul, Opoziția făcea trimitere la ea tot mai des. Orban părea că este surd, nu reacționa. Voia să creeze impresia că este foarte ocupat cu administrarea țării și nu are timp de prostii. Acum, s-a trezit cu moțiunea depusă și citită în Parlament. Urmează dezbaterea și votul, undeva, în septembrie, la un termen încă neprecizat. Și tot acum, abia acum, Ludovic Orban sare ca ars și vociferează, ca și cum nu ar fi știut că moțiunea de cenzură este cea mai dură măsură de sancționare a unui guvern. Și ca și cum una ca asta nu i se poate întâmpla lui, tocmai lui, premierul care muncește de dimineața și până târziu în noapte la salvarea României.
Ce salvează Ludovic Orban este destul de greu de precizat. Cu el la cârmă, țara se duce în jos cu o viteză greu de imaginat. Rostogolirea aceasta nu a început ieri sau alaltăieri, are luni bune în spate. Până acum, premierul ori nu a văzut, ori nu a vrut să recunoască, ori a fost incapabil să găsească vreo soluție prin care măcar să încetinească declinul, căci de stopare nu poate fi vorba. O fi crezut că a guverna înseamnă doar a merge la Cotroceni și a-și lua notițe când vorbește Iohannis. Iar Iohannis, de unde să găsească atâtea idei când abia le încropește pe ale lui pentru o ieșire publică fără prompter?
E de ajuns o măciucă la un car cu oale
Priviți-i lui Orban fața. Încearcă să afișeze siguranță de sine, dar nu îi reușește. Se vede de la o poștă cât este de derutat și că nu înțelege ce se petrece în jurul lui. Nu înțelege mare lucru nici din ce i se întâmplă chiar lui, deși, în privința aceasta, lucrurile sunt destul de clare. Moțiunea de cenzură îi va secera existența de prim-ministru. Din datele existente până acum, așa rezultă. Are șanse reale de a intra în istorie, dacă aceasta va avea chef să-și piardă vremea cu el și să-l găzduiască în subsolul vreunei pagini. Va fi singurul premier demis de două ori în mai puțin de un an. De două ori consecutiv, ca să fie limpede pentru toată lumea.
Pentru liberali, lovitura va fi una pe măsura îngâmfării lor fără limite. Va fi nevoie să treacă multă vreme pentru a mai ridica privirea și a mai emite pretenții. Într-un fel, și Iohannis va fi atins de mai mult ca sigura îndepărtare a lui Orban de la guvernare. A pledat cu obrăznicie pentru el, susținând că este cel mai bun premier, și s-a ales cu blazonul spart și cu o credibilitate în scădere rapidă. Mandatul însă nu îi va fi afectat. Dar asta numai în măsura în care Opoziției, trecând la celălalt pol, nu îi va da prin cap să facă legătura între îndărătnicia de a-l menține prim-ministru și dezastrul pe care acesta l-a făcut.
I se apropie sfârșitul
Ca niciodată, până acum, din discursul lui Orban a dispărut sintagma „moțiunea nu va trece”. Nu mai pomenește nimic. Începe să-i vadă efectul? Încercările lui disperate de a reglementa cumva situația provoacă și râsul, și scârba deopotrivă. Ce să reglementeze când cele 20 de pagini ale moțiunii arată ca un ghid al incompetenței și al jafului? Acuzațiile lui, aruncate Opoziției, te obligă să te întrebi dacă premierul nu are cumva vreun deranjament cerebral. Pretinde că a lăsa ţara fără guvern în momentul de față este un act de iresponsabilitate politică.
Eroare totală, căci România nu va fi lăsată fără guvern. Va avea un altul, dar nu al lui. Aici este punctul nevralgic, nicidecum în zona în care trimite el discuția. Apoi, alternanța la guvernare, chiar dacă în forma aceasta, face parte din jocul politic și democratic. Furia lui este explicabilă, cel puțin atât timp cât noțiunea de democrație pare a-i fi tot mai străină. Dacă ar avea puterea să înțeleagă că guvernele nu sunt veșnice, uneori răspunzând pentru ce au făcut, i s-ar mai calma angoasele care-l dau de gol că simte cum i se apropie sfârșitul.
Lovitura de stat a lui Ciolacu
Premierul susține că „prin această moţiune de cenzură este clar că PSD nu vrea altceva decât să pună mâna pe putere ca să controleze procesul electoral” Este o altă gogoriță prin care vrea să inoculeze ideea că social-democrații nu au niciun plan de guvernare. Aruncând pisica moartă în curtea PSD, Orban, de fapt, caută să mascheze faptul că, în realitate, el și turma de ariviști din spatele lui au manelizat guvernarea prin amatorism, prin afaceri care stârnesc curiozitatea proverbială a procurorilor, prin încărcarea instituțiilor statului cu toate rudele și amantele posibile și prin promovarea incompetenței.
De toate acestea, ca și de multe altele, Orban știe că, la un moment dat, este posibil să răspundă. Și atunci, cum să nu dea din colț în colț? Este atât de speriat de această perspectivă încât, la un moment dat, n-ar fi exclus să aflăm că moțiunea de cenzură este, de fapt, o tentativă de lovitură de stat.
