Dincolo de orice comentarii și critici venite din rândul actanților scenei politice, alții decât, liberalii, firește, premierul a ținut să laude oficialii care au avut responsabilități în organizarea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului din acest an.
Examene naționale care s-au desfășurat, după cum se știe, pe fondul crizei generate de noul coronavirus.
Ludovic Orban i-a cerut, de altfel, ministrului Anisie să le transmită felicitările sale și „aprecierea” celor care au fost implicați în organizarea examenelor destinate absolvenților claselor a VIII-a, respectiv a XII-a.
Premierul nu a ratat, însă, ocazia de a-i săgeta pe cei care au tot comentat negativ la adresa Guvernului, pe acest subiect. „Vreau să felicit Ministerul Educației – atât echipa de conducere, cât și inspectoratele școlare, cât și zecile de mii de cadre didactice care au fost implicate în organizarea examenului de Evaluare și a examenului de Bacalaureat. Am fost confruntați două luni cu o campanie mizerabilă din partea adversarilor noștri politici, o campanie de diseminare de informații false despre aceste examene, o campanie prin care s-a încercat chiar să fie instigați părinții să nu-și lase copiii să vină la examene. Cu toate astea, examenele s-au desfășurat în condiții excepționale”, a transmis Orban, la începutul ședinței de Guvern de miercuri.
Mizerabila a fost organizarea alcoolistule
Faceti ordine cu TIGANII guvernantilor nu debitati bazaconii cu relansarea voastra economica!!!!!Nu vedeti ca tiganii bat romanii pe unde apuca,baruri,pe plaja,etc.Voi chiar santeti chiori,nu vedeti ce se intampla in tara?????????!!!!!!!