În mijlocul bucuriei imediate a familiilor ostaticilor și a triumfului lui Donald Trump, planul de pace pentru Fâșia Gaza ar putea duce la un armistițiu. Oboseala combatanților a pus capăt luptelor, cel puțin pentru moment.
Dar Trump vorbește cu o incredibilă ușurință despre „forța internațională de stabilizare” pentru Gaza postbelică. Chiar vor patrula trupele americane, emirateze, saudite, egiptene, iordaniene, europene sau, cel mai puțin probabil, ale Autorității Palestiniene în Fâșie dacă luptătorii Hamas rămân acolo pentru a le întinde ambuscade?
O hărțuire lentă, dar sângeroasă, ar fi probabil suficientă pentru a menține eficacitatea forței la un nivel similar cu cel al unei misiuni ONU de menținere a păcii: practic inutilă.
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au nevoie în mod evident de o pauză după doi ani de lupte constante, relatează UnHerd. În Gaza și în Cisiordania, Israelul a atins limita maximă a forței umane pe care o poate desfășura în mod continuu. Prin urmare, ar putea avea încredere în SUA că vor opri fluxul de arme prin tunelurile Hamas, dar asta ar însemna transformarea trupelor americane, care ar trebui să construiască un perimetru de securitate substanțial, atât într-o forță de ocupație, cât și într-o țintă pentru grupul terorist.
Ocupația israeliană limitată pare în continuare inevitabilă. Izolarea palestinienilor din Gaza nu a funcționat prea bine în trecut. Reconstrucția Fâșiei va oferi Hamas, sau chiar și altor militanți, ample oportunități de a deturna materiale pentru buncăre subterane.
Ierusalimul ar accepta ca americani, poate europeni, să verifice comportamentul palestinienilor. Dar dacă Hamas își recâștigă libertatea de mișcare în toată Gaza – dacă Israelul nu are puncte de control interne de unde să lanseze operațiuni rapide – IDF s-ar putea trezi din nou nevoite să angajeze ulterior forțe mult mai mari.
Deocamdată, tot ce a realizat Trump până acum este schimbul de prizonieri. Însă realitățile dure ale Gazei postbelice îi vor solicita atenția, odată ce va deveni evident că forța de stabilizare nu are nicio șansă de a funcționa fără ca trupele americane să se expună pericolului.
Trump se vrea optimist și bine intenționat, dar intențiile bune nu contează cu adevărat, mai ales în Țara Sfântă. Nici banii nu contează atât de mult. Dacă ar conta, statele arabe sunnite din Golf ar fi puteri majore, capabile să se măsoare cu Iranul și să-i învingă pe rebelii houthii din Yemen. Optimismul este de obicei un pariu foarte riscant în Orientul Mijlociu.