AcasăPoliticaOpoziția dură cu genunchii moi

Opoziția dură cu genunchii moi

„După alegeri, PSD va face o opoziție serioasă.” Vasile Dâncu, înainte de parlamentare. Asta în timp ce Marcel Ciolacu, la fiecare apariție televizată, spunea că PSD va câștiga alegerile și va forma guvernul. A câștigat, zic și eu ca să îi fac pe plac, dar nu a dat niciun guvern. Nici nu avea cum.

Noi nu vom participa la învestirea Parlamentului, cădelnița până mai ieri liderul PSD. Nici la votul de încredere acordat Guvernului nu vom participa. Și-au făcut majoritățile lor, au împărțit ce au vrut și cum au vrut și au refuzat să țină cont de faptul că noi, PSD, am câștigat alegerile, spunea același războinic de conjunctură. Vom face o opoziție totală, amenința Ciolacu. Mai spunea și că nu va merge la consultările de la Cotroceni, din moment ce Klaus Iohannis a ignorat complet propunerea social democraților pentru desemnarea premierului. Astăzi, însă, Marcel Ciolacu și-a schimbat opinia.

PSD are în clipa de față opt comisii, constituite în raport de ponderea fiecărui partid. Liderul partidului a lăsat-o mai domol. A uitat să lipsească din sală și a votat. Fără succes, căci majoritatea era cu mult peste puterea social democraților. Miroase tot mai mult a păcăleală, exact ca la moțiunea de cenzură din sesiunea trecută. S-a amânat până ce s-a ajuns la finalul previzibil. După care PSD a dat de veste că moțiunea nu mai este de actualitate. La fel și cu suspendarea lui Klaus Iohannis. Nu, nu și nu, până când, văzând avântul și  îndârjirea Alianței pentru Unirea Românilor de a-l văduvi pe Marele Trântor de fotoliul prezidențial, a scăpat o vorbă, discret, că se mai gândesc, că stai să vezi, că poate, dar nu e sigur, că să vedem cum merg lucrurile. Deocamdată nu am niciun motiv să cred că PSD nu va fi prezent în Parlament la votarea Guvernului. La social democrați, conștiința este mai presus de orice. Lași țara fără guvernare taman acum, când vine valul trei al pandemiei, când Puterea a încropit o strânsură de ocazie, pe care a botezat-o Guvern? Când Orban și-a negociat propria funcție, ca să nu rămână de izbeliște? Când Iohannis a evoluat, trecând de la „Partidul Meu” la „Coaliția Mea”? Și apoi, cum să facă opoziție când ceilalți sunt mai mulți? Nu știu ce înseamnă opoziția lui Ciolacu, aia totală, de care vorbește. Poate doar așa, să vadă lumea cum își plimbă el conștiința prin Parlament.

author avatar
Valentin Boeru
728 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger