Opoziția se pregătește să depună, în curând, o moțiune de cenzură la adresa Guvernului condus de către Ilie Bolojan. Deja un fost premier social-democrat a anunțat că a semnat inițiativa menită să ducă la demiterea actualului Executiv.
Opoziţia pregăteşte o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, un anunţ în acest sens fiind făcut de către senatorul grupului Pace – Întâi România, Ninel Peia.
Moţiunea se intitulează „România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR”. Peia a declarat miercuri pentru News.ro că iniţiatorii au deja 119 semnături şi că moţiunea va fi depusă vineri, 5 decembrie.
Potrivit lui Peia, senator și totodată chestor al Senatului, moţiunea de cenzură intitulată „România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR” a strâns deja 119 semnături şi este susţinută şi de grupul parlamentar AUR. Moțiunea va fi depusă vineri, la ora 12.00.
Ponta a semnat deja moțiunea

Deputatul Victor Ponta, fost premier PSD, a anunţat pe Facebook faptul că a semnat deja moţiunea de cenzură. „Am semnat ieri, la Parlament, cu toată convingerea, Moțiunea parlamentarilor neafiliați intitulată „România nu este de vânzare – un guvern fără USR”!
Este vorba despre o inițiativă a peste 22 de parlamentari care înțeleg pericolul la adresa României reprezentat de acapararea Statului (Externe, Apărare, Economie, Mediu, Radioul Public, companiile la care Statul este acționar) de către gruparea numită USR – o grupare controlată și dirijată de forțe externe și care acționează împotriva interesului național”, a precizat Ponta, pe Facebook, într-un mesaj postat miercuri, 3 decembrie.
Ponta: disciplina de partid îi împiedică să își exprime public aceste convingeri
Potrivit acestuia, este o inițiativă pe care au „gândit-o împreună”, parlamentarii neafiliați, și prin care, în mod direct și neechivoc, arată că vor sprijini fără condiții „orice Guvern care eliberează România de caracatița USR”.
Ponta se arată „convins” că parlamentari ai PSD și PNL sunt de acord cu inițiativa, dar că nu și-ar putea exprima public această opinie.
„Sunt convins că toți parlamentarii PSD și majoritatea absolută a celor de la PNL sunt de acord cu această inițiativă – însă disciplina de partid îi împiedică să își exprime public aceste convingeri.
Mesajul pentru poporul român este însă esențial: există curajul de a începe bătălia cu această grupare antiromânească numită USR. Bătălia este dificilă și de lungă durată, dar este esențială pentru viitorul României. Propaganda externă și internă are acum banii și instrumentele instituționale necesare pentru a susține subjugarea țării – însă lupta împotriva lor este o luptă legitimă pentru libertate, demnitate, prosperitate și pentru viitorul național și european al poporului român!” – susține Ponta, în aceeași postare.
