Cauta

Oltean, audiat la DNA/ Purtatorul de cuvant al PNL: Asteptam o pozitie oficiala din partea celor care il cerceteaza

In conditiile in care, in urma cu aproximativ o ora si jumatate vicepresedintele liberal a fost adus, cu mandat, la DNA, pentru a fi audiat, purtatorul de cuvant al PNL a dat de inteles ca, pana ca sa fie luata o decizie in privinta situatiei deputatului in cadrul partidului, se asteapta un anunt oficial din partea procurorilor anticoruptie.

Stroe a ales sa nu faca, asadar, speculatii in privinta situatiei in care se afla parlamentarul liberal, dar a amintit, intr-o interventie telefonica in direct, la postul B 1 TV, prevederile din statutul Partidului National Liberal, atat in cazul membrilor care ajung sa fie cercetati de oamenii legii, cat si in situatia celor care se afla in postura de a fi pusi sub acuzare. „In ceea ce priveste situatia domnului Oltean, asteptam sa vedem o pozitie oficiala din partea celor care in momentul de fata il cerceteaza pe dl Oltean. (…) Exista prevederea conform careia orice om aflat in faza de cercetare automat se suspenda din partid, in momentul in care este pus sub acuzare este, practic, exclus din partid”, a precizat responsabilul cu comunicarea in PNL.

De altfel, la momentul in care a fost adus la discutiile cu procurorii, despre Oltean s-a aflat ca a fost preluat de la aeroport si adus la audieri, fara, insa, sa se stie exact nici cauza si nici calitatea in care se afla deputatul liberal in fata reprezentantilor Directiei Nationale Anticoruptie. S-a speculat ca ar fi vorba despre audieri intr-un nou dosar – al patrulea – in care se fac cercetari in privinta unor despagubiri acordate de ANRP.

Ultimele stiri

  • Evoluția acțiunii Transgaz (TGN) în anul 2023
  • Horoscop 30 aprilie 2024 – Stelele vor oferi șansa de a vă îmbunătăți condițiile de viață
  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Exit mobile version