Pe 18 iunie, președintele Recep Tayyip Erdogan va încerca să își prelungească dominația asupra Turciei pentru un al treilea deceniu.Rezultatul acestor alegeri va modela calculele geopolitice și economice din Washington și Moscova, precum și capitalele din Europa, Orientul Mijlociu, Asia Centrală și Africa.
Influența Ankarei în afacerile mondiale atestă realizările lui Erdogan de-a lungul lungului său mandat la conducere. Chiar și așa, în țară și în străinătate, perspectivele sale electorale evocă sentimente amestecate. Iar cei care își doresc ca el să plece la 19 iunie nu pot fi încrezători în ceea ce privește cine sau ce va urma.
Liderii occidentali vor fi bucuroși să îl vadă plecând pe Erdogan: a subminat securitatea NATO prin achiziționarea de sisteme de apărare antirachetă din Rusia, a frustrat alianța prin blocarea aderării Suediei și Finlandei și a amenințat în mod repetat că va inunda Europa cu refugiați.
Relațiile Ankarei cu Washingtonul s-au tensionat până în punctul în care înalții oficiali turci acuză în mod obișnuit SUA de susținerea unei lovituri de stat împotriva lui Erdogan și de complicitate cu grupurile teroriste.
Statelor Unite și Europei le-ar fi mai bine fără influența perturbatoare a lui Erdogan în afacerile mondiale, odată ce confruntarea cu Vladimir Putin se intensifică. Deși a ajutat la medierea unui acord pentru a asigura continuarea fluxurilor de cereale din Ucraina vara trecută, Erdogan nu a avut nicio influență de reținere asupra „prietenului său drag” Vladimir.
Și nu-l poate opri nimeni. Mulți din cercurile de politică externă de la Washington și din capitalele europene se agață de speranța că poate fi atras pe calea occidentală, dar viziunea lui Erdogan asupra lumii este „mult mai radicală decât cred majoritatea occidentalilor”, spune analistul politic Selim Koru, citat de The Washington Post.„Ambiția sa pentru vecinătatea imediată a Turciei nu este de a completa influența americană și europeană, ci de a le înlocui și contracara”.
Potrivit lui Sinan Ulgen, director al grupului de reflecție EDAM din Istanbul, în cazul în care Erdogan va fi învins, „succesorul său va transforma Turcia într-un actor de politică externă diferit, mai confortabil cu poziția sa de națiune occidentală”.
Și chiar dacă se întâmplă acest lucru, nimeni nu ar trebui să se aștepte la o schimbare rapidă de 180 de grade. Erdogan a avut la dispoziție 20 de ani pentru a controla instituțiile turcești – guvernul, armata, mediul academic, instituțiile religioase și mass-media – cu viziunea sa radicală asupra lumii.
Dacă va exista un nou președinte la 19 iunie, acesta va trebui să demonteze edificiul pe care Erdogan l-a construit. Sarcina va fi și mai dificilă, deoarece partidul său AK va rămâne o prezență substanțială în parlament, una care cu siguranță se va opune cu furie schimbărilor.
Turcii au două păreri despre președintele lor și politicile sale. Un sondaj realizat la sfârșitul lunii octombrie de Metropoll a arătat că aprobarea pentru Erdogan a crescut la 47,6%, de la aproximativ 39% în urmă cu un an. Remarcabil pentru orice lider care a fost în funcție atât de mult timp cât a fost el. În alte sondaje, majoritatea oamenilor simt că țara lor se îndreaptă într-o direcție greșită.
De ce, atunci, mulți încă se uită la Erdogan pentru a corecta cursul Turciei? În parte, pentru că nu știu cine îi va contesta controlul asupra frâielor. Principalele partide de opoziție au format un front unit cunoscut sub numele de Masa celor șase, dar, la mai puțin de șase luni până la ziua alegerilor, nu și-au anunțat încă candidatul prezidențial. Cei doi candidați principali provin din principalul partid de opoziție, CHP: primarul orașului Istanbul, Ekrem Imamoglu, și liderul de lungă durată al partidului, Kemal Kilicdaroglu.
Dar cifrele încă puternice ale lui Erdogan sugerează că acesta ar putea ține piept oricărui contracandidat, mai ales dacă economia dă semne de redresare în primăvară. Președintele se bazează pe investițiile și depozitele bancare din Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, precum și pe promisiunile lui Putin de a face din Turcia un centru pentru exporturile de gaze naturale rusești.
Pai cel mai clar caz de complicitate cu grupurile teroriste este Jamal Khashoggi mort in ambasada saudita din Istambul.Jamal era ruda cu AdnanKhashoggi mare traficant de arme impreuna cu ViktorBout.Probabil 99%ca au vandut arme si la teroristii sustinuti de regimulClinton-Obama si de grupul JohnBrennan-BandarBinSultan-Gittenstein
Dar traficantii respectivi au livrat multe containere cu rachete Exocet nucleare chiar inTurcia.Cine a pus mana pe rachetele respective?Erdogan stie100%unde s-au livrat racheteleExocet ca el a fost primar la Istambul si traficantii erau toti din anturajul lui personal
Acum vrea sa arunce mizeriile in capul altora…nu merge mister ERDO-Kim