Cauta

Occidentul trebuie să aleagă: apărare sau bunăstare

Occidentul trebuie să aleagă: apărare sau bunăstare - Ziarul National

Pentru a contracara Rusia și China, cele mai importante democrații din lume se înarmează. Decizia a venit din partea unor guverne de dreapta (Marea Britanie), de stânga (Germania) și a celor greu de plasat (Franța).

Occidentul trebuie să aleagă: apărare sau bunăstare - Ziarul NationalEste urmarea presiunilor celei mai bine înarmate țări din istorie, Statele Unite. Atât de largă este amploarea consensului încât chiar și Suedia a încetat să mai spună minciuna politicoasă că soft power și exemplul moral sunt suficiente.

Dar în aceste lăudate democrații este extrem de greu să-i convingi pe alegători să cotizeze pentru cheltuieli de apărare.Slava Ucraina merge până la banii contribuabilului.  Neamțul, francezul sau britanicul se uită mai degrabă la  ce-i rămâne după plata impozitelor decât la NATO. Cu povara fiscală nu te joci. Gilets Jaunes s-au ridicat, la început, împotriva taxelor pe combustibil.

Conservatorii greșesc atunci când acuză Occidentul că a trecut de la apărare la bunăstare atunci când amenințarea sovietică a dispărut, notează Financial Times. Nu, problema este mult mai veche de atât.

În Marea Britanie, “reducerile din domeniul apărării au plătit efectiv pentru un stat social în creștere timp de 60 de ani”, a scris Ben Zaranko de la Institutul pentru Studii Fiscale în 2022. Ronald Reagan este văzut acum ca fiind aproape prusac în militarismul său.

Cu alte cuvinte, dividendul păcii a fost încasat cu mult înainte de 1989. O parte din această redistribuire de la soldați la civili a fost înțeleaptă. Societățile aveau nevoie de îngrijire. Însă vremurile s-au schimbat, cu un război la poarta Europei.

Dacă Occidentul va trece la un avânt generațional în domeniul apărării, va trebui să anuleze obișnuința belșugului, nu doar din ultimii 30 și ceva de ani. Alegătorii vor trebui să facă economii pentru un sector al apărării care este mai îndepărtat și mai obscur pentru ei decât era la mijlocul secolului al XX-lea.

Alegerea între arme și bunăstare este dificilă pentru europeni. În schimb, armata americană este un fel de stat social auxiliar, care oferă locuri de muncă, locuințe, acoperire medicală, ajutor pentru facultate și îngrijire a copiilor unor cetățeni care altfel ar putea rămâne fără unele sau toate aceste lucruri.

La limită, relația dintre apărare și bunăstare este circulară. Mai des, însă, este opozabilă. Guvernele trebuie să decidă între o vârstă de pensionare aici și o flotă navală acolo. Sau, mai degrabă, alegătorii o fac.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Trump joacă Monopoly geopolitic cu Groenlanda
  • America devine spaima Europei?
  • Zlatan și „haita arctică”
  • Orientul Mijlociu, din nou în schimbare
  • Dezvăluiri incendiare ale fostului ministru al Mediului. Diana Buzoianu a blocat finanțarea barajelor
  • A semnat cu Bayern până în 2030, dar gândul îi este la Real Madrid
  • SUA – Noua Epocă Imperială
  • Exit mobile version