Convorbirea telefonică de săptămâna trecută dintre Vladimir Putin și Xi Jinping a fost programată pentru a coincide cu ziua de naștere a acestuia din urmă – dar și pentru a transmite un mesaj.
Prin reafirmarea sprijinului Beijingului pentru Moscova chiar și în timp ce armata rusă face prăpăd într-o mare parte a Ucrainei, președinții rus și chinez au semnalat Occidentului că alinierea strategică nou-formată a națiunilor lor va dăinui.
Această cvasi-alianță între doi mastodonți autocratici reprezintă pentru Occident cea mai mare provocare geopolitică de la sfârșitul Războiului Rece încoace, subliniază politologul Minxing Pei. Găsirea unei modalități de a o destrăma – așa cum a reușit președintele american Richard Nixon prin apropierea sa de Mao Zedong acum 50 de ani – ar părea o prioritate evidentă. Din nefericire, condițiile pentru o astfel de stratagemă nu există astăzi.
Cu un deceniu înainte de vizita șocantă a lui Nixon la Beijing, o ciocnire de personalități și viziuni ideologice între Mao și liderul sovietic Nikita Hrușciov pusese deja bazele disoluției alianței lor. În străinătate, Hrușciov căuta coexistența pașnică cu Occidentul, în timp ce Mao susținea confruntarea.
Pe plan intern, Hrușciov a inițiat procesul de destalinizare. Mao îl vedea ca pe un revizionist slab îngenuncheat care trăda adevăratele idealuri comuniste.
Axa Beijing-Moscova
În schimb, Putin și Xi, care s-au întâlnit de 38 de ori din 2013, sunt, se pare, prieteni apropiați. Ei împărtășesc valori naționaliste similare și o antipatie profundă față de Occident.
Fiecare caută să stabilească o sferă de influență în vecinătatea geopolitică a națiunii sale și consideră că SUA reprezintă principalul obstacol.Din punct de vedere al interesului național, Rusia și China sunt mai apropiate astăzi decât oricând de la sfârșitul Războiului Rece.
Relația lor a început ca o căsătorie de conveniență; fiecare țară a văzut beneficiile tactice ale unor legături bune, chiar dacă nu aveau o încredere strategică profundă.
Cu toate acestea, în ultimii ani, pe măsură ce relațiile lor cu Occidentul condus de SUA au devenit din ce în ce mai ostile, cuplul a evoluat într-o căsătorie de necesitate. Numai o aliniere strategică strânsă poate reduce vulnerabilitatea lor reciprocă.
Există, desigur, mai multe scenarii în care noua axă Beijing-Moscova s-ar putea prăbuși. Cel mai evident, o schimbare de regim în Rusia ar demola fundamentele ideologice și strategice ale alinierii sino-ruse.
Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă Putin cade de la putere și democrația revine în Rusia. Dar liderii occidentali nu ar trebui să parieze pe un astfel de rezultat.
De asemenea, relațiile s-ar putea înrăutăți dacă Putin ar deveni dezamăgit de China, deoarece Xi ar vrea să păstreze legăturile economice ale țării sale cu Occidentul, mai degrabă decât să ofere sprijin nelimitat Rusiei.
Totuși, chiar și atunci, Rusia nu ar avea unde să se întoarcă atâta timp cât ar rămâne izolată de Statele Unite și Europa. Ceva din partea Chinei este totuși mai bun decât nimic din partea Occidentului.
Teoretic, o apropiere între SUA și China ar putea îndepărta Beijingul de Moscova. Dar și acest lucru este o himeră.
Americanii au arătat foarte clar că văd în China cea mai mare amenințare pe termen lung. În ceea ce-l privește, Xi nu este probabil să apuce vreo ramură de măslin din partea președintelui Joe Biden, care ar părea în mod inevitabil o manevră tactică.
Singura strategie plauzibilă este, de asemenea, cea mai puțin acceptabilă – și probabil imposibilă – din punct de vedere politic. SUA și Europa s-ar putea concentra pe câștigarea Rusiei, partea mai slabă a axei.
Alternativ, Occidentul ar putea căuta un sfârșit rapid al războiului din Ucraina în termeni care să-l favorizeze pe Putin. În teorie, liderul rus ar avea atunci mai mult spațiu de manevră și și-ar limita dependența de China.