Cauta

Occidentul îl lasă baltă pe Zelenski?

Volodimir Zelenski are de ce să fie descumpănit: cere Occidentului tot mai multe arme pentru a ajuta Ucraina să lupte împotriva Rusiei, dar nu prea este luat în seamă.

Lupta constantă pentru menținerea sprijinului internațional începe să-și  pună amprenta. Există un ton foarte diferit la Kiev în aceste zile.

Generalul Valeri Zaluzhni, comandantul forțelor armate ucrainene, a recunoscut că războiul a intrat în impas, „exact ca în Primul Război Mondial”. Dacă Ucraina nu primește arme și mai avansate, conflictul s-ar putea împotmoli într-un “război de tranșee de uzură” care ar putea “să se prelungească ani de zile”.

Zelenski a menținut un program de călătorii în străinătate și discursuri publice. Zaluzhni și-a gestionat partea sa din cel mai mare război terestru din Europa din 1945 încoace, și unul în care capacitățile Ucrainei sunt adesea determinate de cât de mult și cât de repede vor să o înarmeze susținătorii străini.

Se poate spune că ofensiva ucraineană a dezamăgit Occidentul. Nu a reușit să obțină câștigurile teritoriale sperate.

Zilele în care cei mai înfocați partizani ai Ucrainei anticipau cu încredere că trupele sale vor recuceri Melitopolul sau se vor îndrepta spre coasta Mării Azov sunt de mult apuse. Chiar și obiectivul intermediar al nodului rutier și feroviar de la Tokmak pare acum puțin probabil să fie atins.

Sondajele de opinie arată încă un sprijin pentru Zelenski și, de asemenea, pentru continuarea războiului până la victoria completă. Cu toate acestea, în termeni practici, lucrurile nu sunt atât de clare.

În mod cert, procesul de recrutare ucrainean trebuie să fie din ce în ce mai coercitiv. Și există temeri că, dacă Moscova reușește să întrerupă semnificativ aprovizionarea cu energie a Ucrainei și în această iarnă, atunci ar putea exista o reacție politică.

În același timp, Zelenski se chinuie să  mențină Occidentul angajat și să îl sprijine, mai ales în contextul în care evenimentele din Orientul Mijlociu consumă brusc atenția factorilor de decizie politică. Un oficial ucrainean s-a plâns că „nici Hamas și nici Israelul nu ne fac vreo favoare”.

În timp ce linia Kievului era „dați-ne mai mult și putem câștiga rapid”, acum devine „dați-ne mai mult, sau acest război se va prelungi la nesfârșit”.

Problema este că Occidentul a cheltuit deja enorm pentru Ucraina, iar perspectiva unui conflict fără sfârșit cu Rusia lui Putin provoacă iritare în rândul contribuabililor de pe ambele maluri ale Atlanticului.

Strânși cu ușa, liderii occidentali -mai puțin Joe Biden – încep să se întrebe dacă susținerea continuă a Ucrainei va costa mai puțin decât să-l lase pe Putin să câștige.

Rusia are timp și resurse uriașe să ducă un război nesfârșit cu Ucraina. Își va crește bugetul militar cu peste 70% în 2024. Zelenski nu mai are decât resursele Occidentului.

Ultimele stiri

  • Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, va fi adus marți în România. A fost preluat din Turcia
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Exit mobile version