În cadrul discursului rostit zilele trecute în Bundestag, Olaf Scholz a adresat o remarcă subtilă la adresa unei țări partenere care nu a fost numită, dar ușor de identificat.
Cancelarul german anunța că va permite ca tancurile de luptă fabricate în țara sa să fie trimise în Ucraina. Acest pas a urmat luni de presiuni din partea aliaților din NATO – și în special din partea Poloniei.
„Hic Rhodus, hic salta”
„Hic Rhodus, hic salta”, a spus Scholz cu unul dintre zâmbetele sale caracteristice „Smurf”. Expresia provine din versiunea latină a unei fabule a lui Esop. În această poveste, un atlet se întoarce acasă și se laudă cu isprăvile sale, afirmând că în timp ce vizita Rodosul a sărit mai departe decât a făcut-o sau ar fi putut-o face vreodată orice om în viață. În regulă, a spus un sceptic, dacă este adevărat, atunci „Rodos este aici, sari aici”.
Publicul vizat de Scholz se afla, desigur, la Varșovia. Cu doar o săptămână mai devreme, guvernul polonez declarase că va oferi Ucrainei câteva dintre tancurile germane Leopard 2, chiar dacă Berlinul refuză să aprobe livrarea.
Această manevră făcea parte dintr-o narațiune mai generală a campaniei poloneze, notează Bloomberg. În perioada premergătoare alegerilor parlamentare din toamna acestui an, guvernul populist de la Varșovia dorește să își energizeze baza prin faptul că se manifestă în egală măsură antigerman și antirus.
Ca parte a tiradei sale împotriva Berlinului, de exemplu, cere 1,3 trilioane de euro în reparații pentru cel de-al Doilea Război Mondial. Ca parte a rezistenței sale față de Kremlin, a devenit unul dintre cei mai fermi susținători ai Kievului din lume.
Bine atunci, spunea Scholz în Bundestag: Dacă voi, polonezii, vă distrați atât de mult pozând în lideri ai Occidentului în lupta împotriva Kremlinului, atunci săriți aici, săriți acum. Trimiteți propriile tancuri Leopard 2, apoi trimiteți și mai multe arme. Și arătați-ne cum să punem capăt acestui război, dacă tot sunteți aici. Încurcată treabă!
“Noua Europă”
Dar există o dezbatere reală în aceste zile cu privire la locul în care se află centrul de greutate politică al Uniunii Europene. Acesta pare să se fi deplasat spre est în ultimul an.
În termeni relativi, influența rezidă mai puțin în ceea ce fostul secretar american al apărării, Donald Rumsfeld, a numit în mod memorabil „Vechea Europă” și mai mult în „Noua Europă”, care a aderat la UE și la NATO după Războiul Rece.
Ar putea duce la două concluzii. Una este că Polonia și vecinii săi din zona baltică conduc răspunsul continentului la agresiunea lui Putin. Altă concluzie este că sunt în curs de formare pentru a conduce blocul în general.
Nu există nicio îndoială că, în ultimul an, „Noua Europă” a fost justificată în ceea ce privește poziția sa dură față de Moscova și a fost lăudată de la Bruxelles până la Washington.
Mai mult, așa cum s-a dovedit că Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și alte țări din regiune au avut dreptate în privința lui Putin, s-a dovedit că Germania și Franța s-au înșelat în mod dezastruos.
Timp de ani de zile, Berlinul și Parisul – care s-au considerat un „tandem” franco-german care propulsează UE – l-au menajat pe Putin și au negat amenințarea reprezentată de viziunea sa imperialistă asupra lumii.
Raportat la dimensiunea economică, Estonia a fost cel mai mare susținător al Ucrainei, urmată de Letonia, Polonia și Lituania. Germania ocupă locul 14, iar Franța locul 21.
Însă această credibilitate nu se traduce în alte tipuri de influență. Nu mai există un bloc „estic” pe care să îl conducă în cadrul UE, așa cum era când „cei patru de la Vișegrad” – Polonia, Ungaria, Slovacia și Republica Cehă – își uniseră influența la Bruxelles.
Nici un guvern sau o țară nu poate pretinde că este liderul unei confederații chiar dacă, în același timp, subminează valorile comune ale acestei ligi, îi stoarce finanțele și îi obstrucționează guvernarea.
Dacă se pare că puterea s-a deplasat spre est în UE, motivele sunt altele. Principalul este faptul că toți ceilalți potențiali lideri s-au retras din cursă: britanicii au părăsit clubul cu totul, iar în ceea ce privește vechiul tandem franco-german, atleții Emmanuel Macron și Scholz au mușchii fleșcăiți.
Adevărul este că Occidentul larg are un singur lider, Statele Unite, în timp ce Europa nu are niciunul. Prietenii și dușmanii săi deopotrivă ar putea foarte bine să întoarcă gluma lui Scholz și să o îndrepte spre Berlin, Paris, Bruxelles și întreaga UE: Hic Rhodus, hic salta.