Cauta

Occidentul a fost, este și va fi fricos în fața Rusiei!

UE nu negociază cu Putin – este subalternul care așteaptă decizii de la Washigton și Moscova

La Moscova, punctul de vedere potrivit căruia obiectivul Statelor Unite și al „Occidentului colectiv” condus de Washington este o soluție finală la „chestiunea rusă” devine din ce în ce mai răspândit.

Un astfel de obiectiv este văzut ca fiind înfrângerea Rusiei, nivelarea potențialului său militar, restructurarea statalității sale  și, eventual, lichidarea sa ca stat unic. Mainstream. Dar de nerealizat, Occidentul se îmbată cu apă chioară. Și este de vină pentru asta.

Rușii și americanii au împărțit în mod cinic Europa. URSS s-a ales cu partea leului. După prăbușirea Uniunii Sovietice,  fostele țări socialiste au fost integrate rapid în structurile euro-atlantice cu ajutorul activ al noilor elite locale și cu un sprijin public larg. Rusia însăși și-a declarat dorința de a se întoarce în „lumea civilizată”. Problema este că aspirațiile nu s-au potrivit cu realitatea.

În prezent, nu există o soluție politică pentru conflictul ruso-ucrainean. Durabilitatea oricărui acord de pace, chiar dacă se ajunge la el, este o mare întrebare. Occidentul se teme de o escaladare militară bruscă și de un război cu Rusia, care s-ar putea transforma rapid într-un schimb de lovituri nucleare.Nu  poate fi exclusă implicarea treptată a NATO în conflict. Perspectivele tulburărilor interne din Rusia sunt discutate pe larg în mass-media occidentală, pe motiv că sunt slăbiciuni. Câtă naivitate!

Cu toate acestea, Occidentul este pricipalul vinovat de  apropierea de Rusia. A acceptat toate condițiile Moscovei, a întins covorul roșu să calce lin companiile de gaz și petrol rusești. Și-a închipuit că Europa de Vest este, la nesfărșit, o afacere win-win cu Vladimir Putin. Germania și Franța să căiesc acum. Prea târziu.

Invazia rusă în Ucraina a fost o palmă năpraznică pe obrajii NATO, Uniunii Europene și Statelor Unite.Occidentul a fost, este și va fi fricos în fața Rusiei. America este fricoasă? Poate că da. Poate că nu- toate strategiile Washigtonului nu urmăresc decât interesele americane.Uniunii Europene îi este frică de Rusia? Da, cu siguranță. Uniunea Europeană se pleacă în fața Moscovei, cum s-a umilit în fața lui Putin? Categoric.

Părinții fondatori ai UE –  Robert Schuman, Jean Monnet, Konrad Adenauer –  și însuși “buldogul” Winston Churchill au de ce să se întoarcă în morminte. Moștenirea lor este acum batjocorită de fățarnicii aleși de la Bruxelles, o clică lașă, fără hard power. Niște funcționari care vor ocupa, după cum merită,  un capitol de subsol al istoriei. Laș a fost întregul Occident, de pomană țările din Europa de Est – zdrobite de cizma sovietică –  au încercat să-i deschidă ochii.

Dar unde este ațintită privirea acestui Occident? În niciun caz spre europeni, întregul continent este condus de corporațiile occidentale, mai presus de Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Europei.

Dacă UE se consideră pe picior de agalitate cu Statele Unite, atunci se înșeală amarnic. Realitatea este că americanii nu dau doi bani pe Europa, la fel cum socotește și Marea Britanie. Europa  nu negociază cu Putin– este subalternul care așteaptă decizii de la Washigton și Moscova. Un continent fricos, ieșit schiop după al Doilea Război Mondial, nu vrea să aibă alt statut. O rușine!

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Reînarmarea Europei duce lipsă de muncitori
  • Bătălia dronelor: India și Pakistan marchează noua cursă a înarmării
  • Și-au luat România înapoi! „Binomul” a depus jurământul
  • Respirația Conștientă: Un remediu simplu pentru Mintea Supraîncărcată
  • Bani dispăruți în acte la Ministerul Cercetării și Digitalizării
  • Sistemul penitenciar francez se apropie de colaps. Macron trimite deținuții în Europa de Est?
  • Lamine Yamal și FC Barcelona bat palma pentru viitor: prelungire de contract până în 2031
  • Campania electorală s-a încheiat. Se dă startul la sărăcirea populației
  • Cristi Chivu, aproape de o nouă înțelegere cu Parma: salariu crescut și mână liberă la transferuri
  • Exit mobile version