România se apropie de finalul unei noi campanii electorale. Încă una. Încă un spectacol grotesc, o scenetă cu actori obosiți, texte prăfuite și nicio miză reală pentru cetățeanul care, pe 4 mai, va fi chemat iar la urne. Să ce? Să aleagă dintre personaje care n-au fost capabile nici măcar să mimeze o dezbatere de idei. În schimb, am avut parte de acuze, contre ieftine, scandaluri reciclate și o lipsă asurzitoare de viziune.
Campania electorală a lăsat în urmă nu speranță, ci lehamite. Un bâlci televizat în care doar s-au pus poalele-n cap, un concurs de cine țipă mai tare. Niciun proiect real pentru România. Nimic despre rolul nostru într-o Europă în prag de ruptură. Nimic despre poziția Bucureștiul între Washington și Bruxelles, desi actualul context geopolitic ne arată că tăcerea poate costa influență și siguranță.
România reală a lipsit cu desăvârșire. În plin război la graniță, nimeni n-a scos o vorbă despre cum trebuie să negociem parteneriatele pe care (credem că) le avem. Ce riscăm în aceste vremuri dacă nu jucăm cartea potrivită? Ce vrem, ca națiune, de la următorii cinci ani?
Pe aceste teme, discursurile au fost puse pe pauză. Iar când s-a auzit ceva, totuși, au fost doar urlete de platou.
Asta a însemnat campania electorală pentru președinția României – spectacol ieftin și nervi pierduți.
Cine a câștigat-o? Nimeni. Dar unii au pierdut cu zgomot.
Nicușor Dan, viitorul „fost”
Nicușor Dan, omul matematicii pure, a ieșit din campanie mai sifonat decât o sticlă de apă minerală agitată. Nu doar că n-a avut nerv, dar a fost învins de propriile umbre. De trecutul cu haștaguri și de prezentul fără soluții. De scandalurile de la Primăria Capitalei, unde haosul e singura constantă. A alergat de la un post tv la altul ca să explice dosarele, relațiile și desele schimbări de poziție.
A încercat să se ascundă după tabele și exceluri, dar în fața electoratului a părut doar un om obosit, copleșit de propriul eșec administrativ. A vorbit despre „tehrocrație” într-un limbaj atât de stângaci, încât până și birocrații de la casele de pensii s-au simțit inspirați.
Ultima lui șansă? Să se închine, la fel de convingător, pe la toate bisericile din țară.
Crin Antonescu, acest Lazăr din politică
Crin Antonescu a fost vocea trecutului, readus pe scenă ca o relicvă din vremuri uitate. Un discurs reîncălzit, obosit, repetitiv. Ca o bere răsuflată pe care doar Adina ar mai putea-o sorbi dintr-un rest de loialitate politică. Nu a venit cu nimic nou, n-a stârnit nicio emoție.
Carisma de odinioară s-a topit într-o retorică goală, reciclată. Rostind mesaje din anii 2000, parcă ascultam un CD zgâriat cu piese de la „Taxi”. Discursuri despre „valorile democratiei” livrate românilor cu patos de pensionar supărat că i s-a micșorat pensia.
Dacă întoarcerea lui în politică a fost un test, rezultatul este, deja, știut: picat!
Victor Ponta și sprijinul de la Trump care nu mai vine
Victor Ponta pare că încă așteaptă să-i bată cineva la ușă cu o scrisoare de sprijin. Vânează poștașul cu ochii pe fereastră, în speranța că Donald Trump își va aduce aminte de el. Și-a pus toate ouăle în coșul american, dar uită un detaliu: Washingtonul nu mai cumpără politicieni ieftini!
A dansat pe marginea prăpastiei între PSD și serviciile străine, dar n-a reușit să convingă pe nimeni că este mai mult decât un intermediar în declin. În loc de mesaje ferme, ne-a servit glumițe, aluzii și o poziție ambiguă, ca și cum ar fi fost într-un ring de box în care nu era sigur de rolul său – arbitru sau sparring partner?!
Politică pe pilot automat, cu o hartă învechită și fără direcție.
Elena Lasconi, singura care a crescut
Elena Lasconi a fost singura care a crescut. Nu spectaculos, dar vizibil. A rămas consecventă ideilor deja cunoscute… dar și gafelor pe care le știam. Mai interesant va fi ce urmează în USR, unde clanurile interne încep să se încolțească, iar tobele DNA se aud tot mai tare.
Lasconi a fost onorabilă, dar prea blândă pentru o campanie care a mușcat. Rezultatul? O prestație de nota 7 din 10, dar când era nevoie de 12.
George Simion! Unde? L-a văzut cineva?
George Simion a fost surpriza mută. N-a intrat în scandaluri, nu a participat la circul general. Un gest calculat sau frică? Greu de spus, lesne de intuit. Cert e că a evitat capcanele și a consolidat o bază deja fidelă. A evitat circoteca, dar nu a adus nimic în plus față de retorica uzată a AUR. A rămas la nivelul „dușmanii ne distrug țara”, fără să explice cum exact o va reconstrue el. Nu s-a urcat prea bine pe valul „Georgist”, dar nici nu l-a spart. A știut să nu piardă teren, însă nici nu a câștigat ceva în campania asta.
Se zice că pe 4 mai va fi găsit din nou, probabil cu un pahar de vin în mână și cu ochii pe sondaje.
Pe scurt, în campania pentru Palatul Cotroceni nu a câștigat nimeni, dar am pierdut cu toții. Duminică vom fi puși să alegem între răul mai mic și dezamăgirea mai mare. Într-o campanie de surzi, țara a rămas fără voce. Iar dacă pe 4 mai nu vom avea o prezență decentă la vot, să nu ne mirăm. Când le oferi cetățenilor o tavă cu resturi, nu-i poți acuza că pleacă flămânzi de la masă.
Indiferent de rezultatul scrutinului prezidențial, adevărata bătălie va începe luni dimineață. Și, din păcate, clasa noastră politică a demonstrat că nu este pregătită pentru ce urmează.