O lume plină de rachete

În ultimul deceniu, s-a înregistrat o creștere a proliferării și a utilizării rachetelor balistice și de croazieră. O mare parte din această creștere provine de la Iran și de la rețeaua sa mare de proxy-uri.

 Rebelii Houthi, de exemplu, au desfășurat campanii de rachete împotriva Arabiei Saudite și a navelor din apropierea Cornului Africii. În ianuarie 2020, Iranul a lansat rachete asupra bazei aeriene Al Asad din Irak. Milițiile susținute de Iran au lovit aceeași bază în ianuarie 2024.

Războiul din Ucraina contribuie, de asemenea, la această tendință. Și, deși nu este implicată într-un conflict activ, Coreea de Nord continuă să reamintească lumii că are un program activ de dezvoltare de rachete, efectuând teste extinse.

Această nouă lume pare foarte diferită de cea care exista în urmă cu zece ani, potrivit Foreign Affairs. În prezent, mai mulți actori statali și nonstatali au acces la rachete, și în număr mai mare decât au prezis mulți. La rândul lor, statele și milițiile le folosesc ca instrumente coercitive puternice.

De la V-2 la Kalașnikov-ul lumii rachetelor

Prima rachetă balistică din lume a fost celebra V-2. Germania a folosit-o ca parte a unei campanii de „răzbunare” împotriva forțelor aliate și a orașelor britanice. V-2 nu a schimbat rezultatul celui de-al Doilea Război Mondial, dar au ucis peste 15.000 de persoane.

Scud-ul Uniunii Sovietice a fost o rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune, lansată pentru prima dată în 1955, care a fost adoptată de peste  20 de țări, devenind astfel Kalașnikov-ul lumii rachetelor.

Saddam Hussein a folosit Scud împotriva Israelului și Arabiei Saudite în timpul Războiului din Golf din 1991. Rachetele americane Patriot au avut rezultate mixte în ceea ce privește interceptarea lor.

Recent, atât Iranul, cât și Coreea de Nord au început să aprovizioneze Rusia în războiul pe care îl poartă împotriva Ucrainei. Acest sprijin a inclus, conform rapoartelor Conflict Armament Research și Reuters, rachete balistice avansate cu rază scurtă de acțiune, cum ar fi „Kimskander” și Fateh-110.

Utilizarea rachetelor necesită o infrastructură de sprijin mai mică,  mai puțini oameni și echipamente decât cea a avioanelor.

Fie că este vorba de Asia, Europa sau Orientul Mijlociu, epoca modernă a rachetelor pare să fie definită de armele balistice și de croazieră care complică apărarea adversarului. Seamănă mai mult cu războiul de gherilă decât cu descurajarea nucleară, cu bombardamentele strategice sau chiar cu abordările de atac de precizie la scară largă preferate de planificatorii americani.

Nu există “gloanțe de argint” pentru problemele  cauzate de rachete. Proliferarea lor este cea mai bună dovadă.