Nicușor Dan, candidatul susținut de PNL și Alianța USR-PLUS la Primăria Capitalei, s-a întâlnit, joi, cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Se pare că șeful statului nu mai ține minte că Dan l-a criticat dur în urmă cu cinci ani și spunea despre el că nu mai contează pe scena politică. Întâlnirea de la Palatul prezidențial, la care a participat și premierul Ludovic Orban, demonstrează că Nicușor Dan are toată susținerea lui Klaus Iohannis la alegerile locale de duminică.
Potrivit Administrației Prezidențiale, cei doi politicieni au discutat despre problemele din București și despre rezolvarea acestora.
„Administrația Prezidențială confirmă că Președintele României, preocupat fiind de problemele cu care se confruntă zilnic bucureștenii, s-a întâlnit astăzi cu Nicușor Dan. În cadrul discuțiilor, la care a participat și premierul Ludovic Orban, au fost abordate soluțiile necesare remedierii urgente a acestor probleme, precum și proiectele de dezvoltare a orașului pe termen mediu și lung. Președintele Klaus Iohannis a apreciat că soluțiile propuse de Nicușor Dan sunt fezabile și pot conduce la rezolvarea deficiențelor grave existente la nivelul Capitalei”, precizează Administrația Prezidențială.

Ce spunea Nicușor Dan despre Iohannis
Nicuşor Dan a dat uitării vechile sale declaraţii despre președinte României. „Iohannis a eșuat! El, practic, nu mai contează! Mai contează doar în PNL, unde oamenii îi știu de frică sau vor o funcție!”, spunea el în 2015, potrivit stiripesurse.ro.
Nu a fost prima dată când Nicuşor Dan a vorbit de rău vreun membru din PNL, partidul care îi susţine anul acesta candidatura la Primăria Capitalei. În urmă cu câţiva ani, el spunea despre actualul premier, Ludovic Orban, că cerea bani de la oamenii de afaceri în campania din 2016, când a vrut să devină şi el primar al Capitalei.
„ORBAN, candidatul PNL, VOIA SĂ IA BANI CU SACOȘA! E inadmisibil! Orban, candidatul PNL, a fost prins că cere bani cu sacoșa! Pare că PNL-ul și-a PIERDUT RAȚIUNEA!”, spunea el despre șeful Executivului, Ludovic Orban.
Intram in rahat rau de tot.TOTI,TOTII politiceni o sa ne ia pielea dupa noi si locurile din cimitir ca sa constriasca pentru ei si urmasi lor simbolurile democrtiei
Pai cine se aseamana, se aduna ! Interlopu primit la Cotroceni, de catre Werner cel imaculat
Ce popor de idioti….. conform Constituției președintele este imparțial, nu vad decat o glugă de coceni, ce iese in fiecare zi sa facă campanie PNL ului, pus de o șleahtă de securisti, ce isi vad beneficiile amenințate. Nu conteaza daca distrug tot ce este românesc in țara asta, conteaza doar puterea lor
Nici nu vreau sa ma gandesc ce s ar fi intamplat daca ar fi ramas puterea mai departe la infractorii din PSD !
Dintre Petrov Plicusor Ban si Sarma aleg un pui de somn bun.
I-a zis;
Plicusor, Sarma e la 10 de tine ce facem ficior?