Doar naivii sau fanaticii mai cred astăzi că Iohannis a ajuns să candideze la funcția de președinte ca urmare a unor merite prin care să se fi remarcat. Ce putea face atât de extraordinar un biet profesor navetist? Prin ce putea atrage atenția Europei un primar de provincie care, asemenea altora ca el, ridica ghivece cu mușcate pe stâlpii de pe bulevardul principal și vopsea fațade de blocuri? Teoretic, toți primarii aidoma lui ar fi trebuit să beneficieze de grațiile Europei ca, în final, să ajungă la Cotroceni. Practic, doar Iohannis a avut șansa de a stârni interesul căpeteniilor occidentale.
Nu este vorba de noroc, ci de aranjamente care s-au făcut în timp. Unii spun că trecerea în patrimoniul Forumului Democrat al Germanilor din România a sute de imobile din Sibiu ar fi contat enorm. Așa o fi, Merkel s-o fi sensibilizat și a avut reacții pe măsură. Favorabile, nu altfel. Mai departe a știut ce are de făcut și cum să-și impună protejatul. Nu era însă de ajuns.
Marș forțat spre supunere
Lucrurile trebuia drese și în țară, să lase aparențe de normalitate. Retragerea lui Crin Antonescu din vârful PNL nu a fost întâmplătoare. Și nici gratuită. Aducerea lui Iohannis în partid și, ulterior, numirea acestuia în funcția de președinte, a fost pasul necesar pentru avansarea candidaturii la prezidențiale. Cu un trecut plat, Klaus Iohannis a ajuns totuși președinte. Miracolul nu constă în voturile născute de calculatoare, era deja o practică în domeniu, ci în cele ale naivilor care au ales într-un necunoscut. Una peste alta, Europa își făcuse treaba și instalase la cârma României omul de care avea nevoie. Numai că, nu la mult timp după numirea ca președinte, Iohannis a început să arate ce poate.
De fapt, ce nu poate. Nu s-a putut debarasa de aroganță, de sentimentul de superioritate, de pornirile de vătaf și de stilul discreționar de a conduce România. Jocurile lui, cu pretenții de lucru inteligent, au devenit evidente pentru tot mai mulți. Iohannis nu conducea România spre mai bine, după cum pretindea, ci o îndrepta în marș forțat spre vasalitate în raporturile cu Europa.
Păpușa mecanică
Încă din timpul primului mandat au început să apară criticile, dar Iohannis își menținea poziția pentru că avea în spate sprijinul european. Apoi au apărut gafele, fie de limbaj, fie de comportament, fie decizionale. Românii și-au dat seama că președintele nu este sigur pe el, că oscilează în funcție de ce îi spun consilierii sau că este o păpușă mecanică, întoarsă cu cheița. Sau, și mai interesant, nu știe despre ce este vorba. Una este când un funcționar mărunt întoarce spatele gărzii de onoare, e vorba de vizita din Italia, și e cu totul altceva când Iohannis o face. Una este când un amploaiat parlamentar pocește cuvintele, și e cu totul altceva când Iohannis inventează o nouă limbă română, stârnind rumoare în rândul asistenței.
Să înveselim poporul
În timp, criticile aduse președintelui s-au transformat în zâmbete discrete, ca acum să fie hohote în toată regula. Lumea nu se mai abține și nici nu își mai maschează pornirile. Ce altceva poate face când Klaus Iohannis, în dorința de a arăta că are ultimul cuvânt, cere ministrului Justiției să explice public cum s-a ajuns în situația ca dosarul privind evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat.
Excelență, nu sunt probe nici dacă le-ar desena procurorul. Nu sunt, uite d-aia s-a clasat. N-a fost de ajuns. Iohannis cere ca Stelian Ion și ministrul de Interne să găsească soluții pentru ca adevărul despre 10 august să fie aflat. Păi s-a aflat deja, la 10 august 2018 s-au întâmplat niște lucruri care nu există decât în imaginația Marelui Penalist. E de râs, nu o problemă de Drept, dar numai Iohannis nu vede. E același râs nebun ca atunci când a declarat că Ciolacu vinde Ardealul ungurilor. Și maghiarii ai dracului, nici până în ziua de azi nu l-au luat în sacoșe, să fugă cu el, ca să i se facă președintelui pe plac. Mai e de criticat Klaus Iohannis? Nu, este inutil. În schimb e de râs. Acum, dacă dau înapoi filmul cu desemnarea lui ca președinte de către Europa, căci ea l-a vrut, îmi dau seama că și ea este de râs.
